Cine e vloggerița care a împușcat 3 oameni în sediul YouTube și ce a împins-o spre acest gest extrem

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
26
Tweet
Nasim Aghdam

Femeia care a deschis focul în sediul YouTube din California este Nasim Aghdam, în vârstă de 39 de ani. Ea a împușcat un bărbat și două femei, apoi s-a sinucis.

Din fericire, cele 3 persoane împușcate au fost doar rănite, doar bărbatul fiind în stare mai gravă.

Nasim era vloggeriță și era extrem de nemulțumită că YouTube îi filtra clipurile pe care aceasta le posta. Ea vedea în acest lucru o formă de cenzură și una dintre consecințele directe a fost faptul că de la un timp ea nu mai făcea la fel de mulți bani din vlogging.

Clipurile pe care Nasim le urca pe Youtube erau cel puțin bizare și în cele mai multe ea condamna cruzimea împotriva animalelor. Canalul ei de Youtube, Nasime Wonder1 (care a fost șters) avea 5.000 de subscriberi.

Tatăl femeii ar fi anunțat poliția când a descoperit că fiica lui nu mai dăduse pe acasă de 2 zile. El le-ar fi spus autorităților că este foarte posibil ca aceasta să facă ceva regretabil și să se fi dus la sediul Youtube, pentru că ura compania.

Întregul incident nu este privit ca unul de natură teroristă, dar există deja mulți trolli care spun că totul ar fi fost provocat de cenzura impusă de YouTube, iar Nasim Aghdam este ridicată de aceștia la rangul de „martiră pentru dreptul la liberă exprimare”. O prostie, pentru că întreaga tragedie nu a fost cauzată de faptul că YouTube aplică filtre conținutului urcat pe platformă, ci de faptul că armele de foc sunt accesibile în SUA chiar și pentru oamenii care suferă clar de tulburări psihice.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile