De ce-ar trebui să-ți pese de moartea dureroasă a lui Avicii

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
957
Tweet
Avicii

Poate n-ai fost fan și nici nu l-ai ascultat pe Avicii (deși sunt singură că ai fredonat cel puțin o dată piesa Wake me Up), dar nu cred că are cum să te lase rece moartea unui tânăr de 28 de ani.

Dj-ul de origine suedeză, pe numele său real Tim Bergling, a murit pe 20 aprilie, în Oman, după ce și-a anunțat retragerea oficială din muzică în 2016, printr-o scrisoare deschisă pe care a scris-o fanilor.

Link-ul către cele notate de Avicii nu mai există, însă el spunea atunci că vrea să-și găsească echilibrul și că le mulțumește fanilor pentru susținere.

Avicii

Tot atunci spunea și că nu plănuiește să renunțe la muzică, doar că își dorește să-și găsească timpul pentru a face ceea ce-i place cel mai mult.

La un an distanță după retragere, a apărut documentarul "Avicii: True Stories", în care Tim vorbește deschis despre problemele de sănătate avute, cât și cele cu abuzul de alcool.

Artistul povestește despre cum a crezut că moare dacă mai susține un singur concert și cum cei din echipa lui l-au încurajat mereu să-și împingă limitele, chiar dacă toți știau că el suferă de anxietate și este foarte bolnav.

Poliția a declarat moartea lui Avicii ca fiind lipsită de suspiciuni, iar cei de la TMZ susțin că ar fi vorba de sinucidere - una în care artistul s-a tăiat cu bucățile de la o sticlă spartă de vin.

Inițial, familia lui a dat o declarație prin care a cerut public dreptul la intimitate, iar apoi a revenit cu un statement în care au vorbit despre starea psihică fragilă a lui Avicii și cum el "nu mai putea continua și își dorea pace".

Avicii cu o zi înainte să moară Foto: TMZ / TMZ

De ce să-ți pese?

Nu susțin că n-ar mai trebui să dormi liniștit noaptea din cauza lui Avicii, dar el este doar un exemplu de artist exploatat până la epuizare, înconjurat de oameni care vor bani și nu se mai gândesc la fragilitatea unui corp omenesc.

Așa s-a întâmplat și cu Amy Winehouse - deși extrem de vulnerabilă, viciată și vizibil devastată, ea a fost încurajată să continue să concerteze, până când și-a găsit sfârșitul la 27 de ani.

Avicii a susținut într-un an peste 800 de concerte! 800DECONCERTEÎNTRUNAN!!! Realizezi despre ce vorbim? Ajunsese un robot care nu cred că mai avea timp să știe nici ce zi este și nici unde se află.

Epuizare completă, completată cu alcool + probleme de sănătate. Echipa nu l-a ajutat atunci când a vrut să se retragă, iar lucrurile și starea lui psihică s-au înrăutățit.

O ultimă imagine cu Avicii, cu o zi înainte să moară, ni-l arată pe un iaht, alături de 2 băieți. Părea ok, zâmbea. Dar așa cum ne-a învățat și Chester Bennington (solistul Linkin Park), zâmbetele în depresia profundă sunt doar o fază și ascund foarte bine durerea interioară.

Avicii

Avicii a făcut milioane de dolari (a donat aproape 2 milioane în 2012/2013 organizațiilor caritabile din America și Suedia) și nici nu prea a avut timp să se bucure de ei. Excesul de băutură a fost folosit pe post de pansament pentru anxietatea gravă de care suferea.

Avicii n-a fost singur, ci înconjurat de oameni care primeau toate aceste semnale și care pur și simplu nu reacționau - preferau să-i rezerve următorul turneu sau concert, iar banii să vină în continuare.

Declinul a fost vizibil poate pentru oricine i-a urmărit scurta existență îndeaproape și tocmai de asta moartea lui n-ar trebui să fie un van, ci poate un semnal de alarmă pentru toată lumea.

Avicii

Pentru manageri - să aibă cu adevărat grijă de artiștii lor

Pentru artiști - să nu renunțe la persoană lor indiferent cât de mult insistă alții pe lângă ei

Pentru prieteni și familie - să intervină cât de mult pot, mai ales în situații de viață și de moarte

Pentru noi toți - să cerem ajutor, să ne detașăm, să nu uităm de noi, dacă mai putem, atunci când suntem suprasolicitați sau extrem de stresați.

Avicii

Și nu vreau să vorbesc într-un mod boem despre cum lucrurile mici din viața asta, și cele care contează, nu țin nici de faimă, nici de bani (Avicii a realizat asta prea târziu).

Vreau să vorbesc despre tineri talentați, care au cunoscut succesul de mici, și care n-au fost ghidați corect și nici ajutați să-și găsească echilibrul.

Industria showbiz-ului distrugere spirite și nu e un clișeu, așa că o mișcare de revoltă în acest sens ar fi binevenită, nu crezi?

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile