De ce nu ne vizitează extratereștri

Share
100
Tweet
Independence Day (foto: imdb.com)

De zeci de ani tot așteptăm un semn de la extratereștri. Institutul SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) ciulește urechile după transmisiuni nepământene încă din anii ’60, ufologii trăiesc tocmai pentru astfel de indicii, regizorii și scriitorii își imaginează dintotdeauna cum s-ar desfășura primul contact, iar teoriile conspirației curg pe bandă rulantă. Totuși, de ce nu ne-au vizitat extratereștri încă?

Aici încep presupunerile.

Pentru că nu există

Ipoteza Pământului rar susține că originea vieții complexe constă într-o combinație improbabilă de circumstanțe astrofizice și geologice: o stea centrală în sistemul solar, o planetă terestră de dimensiuni corespunzătoare, o distanță rezonabilă față de Soare, un satelit natural relativ mare, chimia litosferei, a atmosferei, a oceanelor etc. Teoria a fost popularizată de geologul Peter Ward și astrobiologul Donald Brownlee în 2000, prin lucrarea „Rare Earth: Why Complex Life Is Uncommon in the Universe”. O poți citi pe toată aici. Conform autorilor, deși viața microbiană e comună în Univers, viața animală e extrem de rară. Așadar, e improbabil ca forme similare de viață să existe prin Univers, darămite să ne viziteze.

Pentru că suntem prea mici

Ne e dor de Pluto... (foto: wikipedia.org)

Când ne gândim la Sistemul Solar, avem în minte o ilustrație de genul celei de mai sus. În realitate, distanțele dintre planete sunt infinit mai mari. Joacă-te cu harta asta interactivă, ca să-ți faci o impresie mai clară. Luna e reprezentată printr-un singur pixel, iar celelalte corpuri cerești sunt ilustrate în raport cu ea. La fel și distanțele. Înnebunești scroll-uind chiar și de la Soare până la Mercur. Cu ocazia asta, îți dai seama că sistemul nostru solar e alcătuit în mare parte din... vid. Noi suntem un punctuleț insignifiant greu de găsit chiar și când îl cauți cu atenție. Dacă o civilizație extraterestră avansată există la mii de ani-lumină distanță, e posibil ca noi, ei sau amândoi să devenim extincți înainte de a reuși să comunicăm. Asta dacă ne descoperă, în primul rând.

Prima directivă

Fanii Star Trek s-au prins deja unde bat. În universul fictiv creat de Gene Roddenberry, Prima Directivă este principiul de bază al Federației Unite a Planetelor. Legea interzice membrilor Starfleet să intervină în dezvoltarea civilizațiilor extraterestre, mai ales a celor inferioare tehnologic. Motivul? Să permită fiecărei lumi să evolueze tehnologic și social pe cale naturală.

Prima directivă, în traducere liberă (foto: motifake.com)

Părăsind universul Star Trek, legea asta e cunoscută pe scară largă ca ipoteza zoo. Conform acesteia, extratereștrii ne studiază de la distanță, precum cercetătorii care analizează comportamentul animalelor fără a-și face simțită prezența. Dacă e adevărat, contactul s-ar putea să nu aibă loc vreodată.

Nu „ascultăm” cum trebuie

Că tot am vorbit la început despre institutul SETI și radiotelescoapele cu care încearcă să recepționeze mesaje extraterestre, e posibil să ignorăm anumite semnale din simplul fapt că nu le recunoaștem. Extratereștrii ar putea utiliza metode de comunicare neconvenționale, din punctul nostru de vedere. Adică frecvențe, modulații sau moduri de comprimare a datelor care ne scapă.

Radiotelescopul Arecibo (foto: wikipedia.org)

O altă problemă este sensibilitatea instrumentelor pe care le folosim. Cei de la SETI estimează că un radiotelescop de calibrul Observatorului Arecibo (Puerto Rico) nu poate transmite semnale decât pe o distanță de 0,3 ani-lumină, adică o zecime din distanța până la cea mai apropiată stea.

Sunt deja aici

Acum intrăm în teritoriul conspirațiilor. Măcar asta e mai plauzibilă decât ipoteza Pământului gol concav, spre exemplu. Ideea e că poate SETI chiar a recepționat semnale extraterestre, dar nu a făcut publică descoperirea. Sau că OZN-uri au fost identificate până la urmă, dar informațiile sunt Top Secret din motive de securitate. Așa ajungem la Zona 51, dar ăsta e un subiect care merită dezbătut pe larg cu altă ocazie.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile