Gabriela Firea sparge 7 milioane de euro pentru a demola fântânile arteziene de la Unirii

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
5.6K
Tweet
Fântânile de la Unirii, modernizate cu buldozerul

Gabriela Firea nu mai știe ce să facă ca să crească calitatea vieții din București. Așa că mai sparge câteva milioane de euro pe proiecte nu doar inutile, dar care știrbesc din identitatea orașului și care vor încruca și mai mult traficul din București. De această dată nu e vorba de statui sau târguri, ci de fântâni arteziene.

Așa se face că 7 milioane de euro vor fi sparți pe demolarea fântânilor de la Unirii și construirea altora. În cazul în care nu știai, asta era una dintre problemele arzătoare ale Bucureștiului.

Cele 7 milioane de euro n-ar fi luate din bugetul Primăriei București, ci date cei de la Apa Nova. Însă ar trebui să înțelegem că tot Primăria stabilește care sunt investițiile prioritare pe care Apa Nova le poate face în București. Așa că, acei 7 milioane de euro puteau fi redirecționați de Gabrila Firea către lucrări mai arzătoare. De exemplu, la modernizarea canalizării din București, pentru ca orașul să nu se mai transforme într-o mică Veneție la fiecare ploicică. Dar s-a ales ca banii ăi deloc puțini să fie sparți aiurea, pentru demolarea unor fântâni care erau parte din identitatea orașului și înlocuirea lor cu altele, probabil mai kitschoase.

Sursă foto: facebook.com/RoxanaWringRo

De asemenea, banii de la Apa Nova tot din buzunarele noastre provin și ar fi interesant de văzut cum, când și în ce condiții au fost votate majorările de tarife la apă și canal până în 2015, așa cum propune și Roxana Wring, de la USR.

și cei de la Apa Nova trebuie să înțeleagă faptul că banii sunt ai lor, dar orașul este al nostru. Și, dacă stau bine să mă gândesc, nici în cazul banilor lucrurile nu sunt chiar așa. De văzut cum, când și în ce condiții au fost votate majorările de tarife la apă și canal până în 2015.

Demolarea fântânilor a început deja, iar în locul lor vor fi construite altele, plus încă câteva, pentru că Firea își dorește să intrăm în Cartea Recordurilor, nu cu cea mai verde capitală, nu cu cel mai curat aer, nu cu „cea mai revoluție în trafic”, nu cu cele mai moderne spitale, ci cu cel mai lung traseu cu arteziene din lume.

Sculptorul Grigorie Minea, care a participat, în anii ’80, la proiectarea şi realizarea fântânilor din zona Unirii din Bucureşti, s-a declarat profund revoltat de decizia luată de autorităţi:

„E vorba de o incultură crasă în sistemul nostru de administraţie şi guvernare. Oricâte bune intenţii ar avea, sunt nişte idioţi! Cel mai trist lucru e că se distruge personalitatea oraşului, pentru că monumente de acest fel trebuie conservate, în niciun caz demolate. Acolo s-a muncit vreo 3 ani de zile pentru realizarea acestor fântâni, au fost proiectele, apoi s-au făcut modelajele, apoi transpuse în materiale definitive”, a declarat Minea pentru Libertatea, revoltat de decizia autorităţilor de a distruge mozaicul şi decoraţiunile scultate, care dădeau unicitate fântânilor din zona Unirii.

Totodată, traficul în această zonă (și așa extrem de aglomerată) va fi restricționat pe perioada mai-septembrie, șoferii pierzând o bandă. Iar locuitorii din zonă vor avea parte de și mai mult praf și zgomot.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile