Greva la metroul din București a fost planificată pentru joi, 15 noiembrie

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
18
Tweet
sursă foto: libertatea.ro

Săptămâna viitoare sunt șanse foarte mari să avem grevă generală la metrou. Un lucru care ne entuziasmează peste măsură. Greva la metroul din București e ca zăpada aia de 1 metru, care blochează orașul și îți dă un sentiment de scenariu post-apocaliptic.

Greva de la metrou ne va oferi altfel de imagini, cu râuri de oameni care circulă pe străzi, printre mașinile blocate în trafic, nemaiavând loc pe trotuare. Zombieland!

Iată și știrea: Sindicatul de la Metrou a anunțat că va discuta luni în ședință declanșarea grevei de avertisment, după ce, vineri, au eșuat negocierile cu Metrorex și Ministerul Transporturilor.

Liderului sindical a transmis că există deja un consens de 93% (ce procentaj exact!) printre angajați pentru declanșarea grevei. El a mai declarat și că după ședința de luni, care ar fi doar o formalitate, în 48 de ore se poate declanșa greva de avertisment, ceea ce ar înseamnă că joi, 15 noiembrie, dimineața stațiile de metrou vor fi închise.

Până atunci vor continua însă negocierile și dacă angajații de la metrou vor primi majorările salariale, apocalipsa se va amâna.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile