Incidentele de la metroul bucureștean - câți oameni au murit în ultimii ani

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
28
Tweet
Metrou București

Mulți sunt cei care aleg să-și termine zilele la metroul bucureștean, iar cazurile petrecute în ultimii ani stau drept dovadă.

Autoritățile ar trebui să se sesizeze și să facă ceva în acest sens, însă, așa cum suntem obișnuiți în România, unele lucruri nu se schimbă niciodată.

În seara de 12 decembrie 2017, o tânără a murit la metrou după ce a fost împinsă de o femeie pe linia de la Dristor 1.

Totul a avut loc în jurul orei 20:00, iar martorii spun că tânăra care a fost împinsă nu ar fi fost atentă în jurul ei, pentru că se uita în telefon. Ulterior, s-a aflat că victima ar fi fost însărcinată în câteva luni.

Cei de la Agerpres au făcut o retrospectivă a incidentelor de la metrou din perioada 2010-2017, iar lucrurile sunt pur și simplu triste:

Foto ilustrativ

14 octombrie 2017 - Circulația trenurilor pe Magistrala 2 de metrou, între stațiile Piața Romană și Universitate, s-a desfășurat, pe un singur fir, la interval de aproximativ 12 minute, din cauza unui incident în apropiere de stația Universitate. Cauza incidentului a fost găsirea unei persoane în tunel pe firul 2, aproape de stația Universitate.

1 octombrie 2017 - O persoană a fost rănită după ce a căzut pe șine și a fost lovită în stația de metrou Republica, de o garnitură de tren, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București. Victima, de circa 30 de ani, a fost scoasă de pompieri de sub tren, este în stare de conștiență, acordându-i-se primele îngrijiri medicale de un echipaj al SMURD.

27 ianuarie 2017 - Un bărbat a murit după ce i s-a făcut rău la metrou, deși medicii de la Ambulanță au încercat să-l resusciteze mai bine de o oră. Bărbatul avea 55 de ani și i s-a făcut rău în timpul mersului cu metroul la stația Timpuri Noi.

20 ianuarie 2017 - O avarie s-a produs pe tunelul de metrou între stațiile Universitate și Unirii, în urma căreia s-a simțit un ușor miros de fum, iar călătorii de pe peronul stației Universitate au fost evacuați, potrivit Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

20 decembrie 2016 - Un bărbat de aproximativ 40 ani a fost lovit de metrou, la stația Dimitrie Leonida, informează Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov. Bărbatul a fost extras de sub metrou, fiind conștient, însă membrul inferior drept i-a fost amputat în urma coliziunii cu metroul.

13 iulie 2016 - În stația de metrou Constantin Brâncoveanu a avut loc o tentativă de suicid, nereușită. La fața locului au sosit autoritățile, iar persoana care a încercat să se sinucidă a fost dusă la spital, pentru evaluare.

Pe firul 1, între stațiile Pipera - Constantin Brâncoveanu și Constantin Brâncoveanu - Berceni circulația trenurilor s-a desfășurat în jur de o oră în sistem pendul.

24 martie 2016 - Un tânăr s-a aruncat în fața trenului în stația Brâncoveanu - direcția Berceni, potrivit purtătorului de cuvânt al Metrorex, Evelyne Croitoru. Acesta a suferit un traumatism cranian grav, nemaiputând fi salvat.

2 martie 2016 - Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit după ce s-a aruncat în fața trenului la stația Izvor, direcția Eroilor. A fost afectată circulația trenurilor de pe Magistralele 1 și 3.

Foto ilustrativ

3 decembrie 2015 - Un bărbat s-a aruncat pe șinele de metrou în stația Piața Sudului. A scăpat cu viață, primind îngrijiri medicale la fața locului, de la un echipaj SMURD.

30 septembrie 2015 - O femeie de 26 de ani a căzut pe șinele de metrou în stația Lujerului. Mai multe echipaje de SMURD, pompieri și poliție s-au deplasat de urgență la fața locului. Medicii i-au acordat victimei primul ajutor, iar apoi au transferat-o la spital, starea ei nefiind gravă.

22 septembrie 2015 - Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a murit după ce s-a aruncat în fața trenului, la stația Grivița pe Magistrala 4.

29 iunie 2015 - Un bărbat, în vârstă de aproximativ 35 de ani, a murit după ce a fost lovit de metrou în stația Eroii Revoluției, pe magistrala M2 Pipera-Berceni.

23 aprilie 2015 - Un bărbat în vârstă de 47 de ani a căzut pe șinele de metrou, în stația Titan, pe sensul spre Republica. Victima a fost lovită de garnitură, însă conștientă, iar echipele de intervenție i-au acordat primul ajutor.

2 martie 2015 - O femeie de 55 de ani a căzut, pe șinele de metrou în stația Politehnică, după ce i s-a făcut rău. Femeia a fost lovită de trenul care ajungea în stație, din fericire accidentul fiind destul de ușor, iar victima scăpând cu răni ușoare.

17 februarie 2015 - Un tânăr de 19 ani a murit după ce a fost lovit de metrou în stația Păcii, circulația fiind blocată pe direcția de mers Eroilor - Păcii (M3).

26 iulie 2014 - Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului de metrou în stația Crângași.

26 mai 2014 - Un bărbat, în vârstă de 35-40 ani, s-a aruncat în fața garniturii de metrou la stația Dristor 1. Persoana a fost transportată la Spitalul Floreasca, având fracturi la picioare și la o mână.

19 mai 2014 - Un bărbat, în vârstă de aproximativ 35 de ani, s-a aruncat în fața trenului la stația Piața Universității, murind pe loc.

19 august 2013 - O femeie, în vârstă de aproximativ 40 de ani, s-a aruncat în fața garniturii de metrou la stația de metrou Piața Unirii 1, murind pe loc.

11 martie 2013 - O femeie, în jur de 45 de ani, a murit după ce s-a aruncat în fața metroului în stația Costin Georgian, circulația pe Magistrala I de metrou (Republica - Dristor 2) fiind blocată.

16 octombrie 2012 - O femeie a supraviețuit după ce s-a aruncat în fața metroului la stația Dristor 1.

31 ianuarie 2012 - O femeie, în vârstă de 35 de ani, s-a aruncat în fața metroului în stația Piața Sudului. În urma impactului femeia a supraviețuit, dar picioarele i-au fost amputate.

5 aprilie 2011 - O femeie, în jur de 50 de ani, a scăpat cu viață după ce s-a aruncat în fața unei garnituri la stația Apărătorii Patriei.

3 aprilie 2011 - Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit, după ce s-a aruncat în fața metroului la stația Ștefan cel Mare.

1 martie 2011 - Un bărbat în vârstă de 40 de ani a scăpat cu viață după ce a căzut în fața garniturii de metrou din stația Costin Georgian. Bărbatul a suferit ușoare traumatisme la cap și a fost transportat la spital.

27 aprilie 2010 - Un tânăr de 24 de ani s-a sinucis în stația Piața Romană. Medicii de la SMURD ajunși la locul tragediei nu au mai putut să îl salveze.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile