Donald Trump ia sfaturi de la Kim Kardashian în ceea ce privește situația închisorilor din State... pe bune

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
Tweet
sursă foto: Twitter

Donald Trump a avut o întâlnire „istorică” cu Kim Kardashian West în Biroul Oval. Lăsând glumele obscene la o parte, cu ceea ce se întâmplă în Biroul Oval rămâne între 4 ochi și o rochie a Monicăi Lewinski, Kim a fost acolo cu un scop cu adevărat nobil: să ceară grațierea lui Alice Marie Johnson, o bunică de 63 de ani, care nu a comis nicio crimă violentă, dar este condamnată la închisoare pe viață.

Inițial, Kim trebuia să se întâlnească cu Jared Kushner, unul dintre consilierii și ginerele lui Trump, pentru a cere o grațiere pentru Johnson. Însă, având în vedere prietenia lui Trump cu Kanye West, președintele s-a gândit că ar da mai bine să se vadă chiar el cu Kim.

Așa că a postat pe Twitter și poza de mai sus, în care poartă un zâmbet libidinos, în timp ce statusul care o însoțește este : „O super întâlnire cu @KimKardashian astăzi, am vorbit despre reforma în domeniul închisorilor și al sistemului judiciar.”

Încă nu se știe exact ce s-a discutat, dar Kim a scris și ea pe Twitter că îi mulțumește lui Trump și că speră că Johnson va fi eliberată.

O petiție pentru eliberarea lui Johnson a fost semnată de peste 250.000 de persoane. Și se pare că Trump este mult mai sensibil la astfel de subiecte atunci când ele sunt promovate de vedete.

De exemplu, Trump l-a absolvit de orice vină pe boxerul Jack Johnson, condamnat în 1913 pentru transportarea unei femei peste granițele statale în „scopuri imorale”. Însă Johnson a fost atunci condamnat în baza unei legi rasiste.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile