Studenților de la ASE li s-a îndeplinit un vis: pot trece anul cu note mai mici de 5

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
263
Tweet
sursă foto: Wikimedia Commons

Nu e o păcăleală și nicio o legendă urbană, cum era treaba cu bila de pe cupola ASE-ului.

Acum, la ASE nu doar că nu se mai dă examen pentru admitere, dar studenţii care iau nota 4 la examen pot promova, dacă au rezultate bune la activitatea de la seminar, astfel încât media celor două note să fie de cel puţin cinci. Deci, nota 5 rămâne sfântă, dar nu mai este necesară la examen.

„Până acum, studenţi erau obligaţi să ia minimum nota cinci în examenul final pentru a nu rămâne restaţieri, dar, de anul viitor, nota de la examenul final se va aduna cu cea de la seminar, iar dacă nota finală este cinci, studenţii promovează materiile respective”, a spus Dragoş Stoica, președintele senatului studențesc al ASE, în cadrul unui interviu.

Măsura ar fi fost luată pentru ca să recompenseze munca depusă de către studenți pe parcursul unui semestru, dar și pentru a-i face mai activi în timpul anului.

Totuși, logica din spatele măsurii este un pic aberantă, pentru că ce student care are o activitate bună la seminar, pe parcursul a 14 săptămâni, nu este în stare să scoată un 5 la examenul final?

Această nouă metodă va intra în vigoare începând cu anul viitor și ar putea să sărăcească facultatea, pentru că se știe că restanțele la ASE nu era chiar ieftine și nici puține.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile