Greva generală de miercuri, de la metrou, ne va arăta cum arată o mini-Apocalipsă în București

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
293
Tweet
sursă foto: libertatea.ro

Până la urmă nimic nu va opri greva generală de la metrou. Chiar dacă greva de 2 ore, de săptămâna trecută, a fost declarată nelegală de către Tribunalul București, Sindicatul Liber Metrou a transmis astăzi că metroul din București nu va circula miercuri, 21 noiembrie, între orele 4:00 - 16:00.

Firea și-a arătat și ea îngrijorarea că această grevă va bloca Bucureștiul, dar a ținut să sublinieze și că nu e vina ei.

Iată ce a declarat Primarul Bucureștiului:

„Aşa cum am lansat şi ieri, lansez şi astăzi încă o dată un apel către autoritatea centrală, către Ministerul Transporturilor, de a dialoga real şi concret cu liderii de sindicat pentru a găsi o soluţie, să se deblocheze acest conflict de muncă, iar greva să nu mai aibă loc, iar toate aceste proteste să înceteze, găsindu-se o rezolvare a problemelor ridicate de angajaţi. Nu de alta, dar Bucureştiul va fi afectat direct şi dacă cineva acolo sus face un calcul cinic: 'Lasă că va deconta doar Gabriela Firea', eu cred că se înşeală. Cetăţenii sunt mult mai inteligenţi decât noi şi vor şti cine sunt vinovaţii pentru haosul din Bucureşti dacă miercuri va avea loc cu adevărat grevă la metrou.”

STB-ul (fostul RATB) nu va face față să preia fluxul de călători de la metrou, pentru că nu face față nici în condiții normale. Traficul din București știm cu toții cum este, miercuri va fi și mai și, asta e clar. Apoi, dacă mai pui și că afară a nins și probabil va mai ninge până miercuri, ai rețeta perfectă pentru o mini-Apocalipsă în București, pe 21 noiembrie.

Poate n-ar fi rău să-ți iei liber miercuri și să rupi Netflixul în două.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile