Următorul pas în evoluția omenirii: tipul ăsta are Internet în craniu, aude culori și acum vrea să simtă Soarele sub piele

Share
147
Tweet

Neil Harbisson, primul cyborg din lume, a vorbit azi în fața bucureștenilor despre ce înseamnă să fii un organism cibernetic, trans-specie. Implanturile îi oferă simțuri la care noi nici nu visăm, dar tot vrea mai mult și are de gând să-și upgradeze corpul constant.

Harbisson a participat azi la „Internet & Mobile World 2017”, eveniment organizat în București la Romexpo, și a ținut un discurs fascinant despre cum e să fii cyborg și despre planurile sale de viitor.

Născut în UK și crescut în Spania, Neil Harbisson e un artist renumit pentru faptul că-i primul cyborg din istorie. Neil s-a născut cu un defect de vedere, numit achromatopsie, din cauza căruia nu poate distinge culorile. În 2004 și-a implantat în craniu o antenă care-i permite să „simtă” culorile, să le identifice în funcție de vibrația pe care i-o produc în craniu. Cu alte cuvinte, Neil aude culorile.

De ce o antenă?

Neil Harbisson la Romexpo

Neil recunoaște că antena nu e primul gadget care i-a trecut prin minte, în momentul în care s-a hotărât că vrea să audă culori: „Inițial m-am gândit la un al treilea ochi care să-mi fie implantat în mijlocul capului, dar mi-am dat seama că asta mi-ar limita percepția culorilor strict la ce e în fața mea. M-am gândit apoi că o antenă umană mi-ar permite să simt culorile independent de simțurile mele, iar asta asta s-ar întâmpla la 360 grade”.

Doctorii au refuzat să-l opereze, pe motiv că așa ceva nu e etic, dar până la urmă a găsit un chirurg dispus să facă asta anonim. I-a dat patru găuri în cap, fiecare găzduind un implant diferit. În prima s-a inserat antena propriu-zisă; al doilea implant e un chip care vibrează în craniu transmițând intern sunete; al treilea implant e o structură de susținere a antenei, iar cel de-al patrulea îi permite să se conecteze la Internet. Poate primi online date de pe dispozitive mobile direct în craniu.

Antena lui Harbisson, văzută de aproape (foto: youtube.com)

„Două luni a durat ca antena să fuzioneze cu craniul. Acum, face parte din scheletul meu și sunt oficial mai înalt”. Corpul lui Harbisson s-a adaptat perfect la schimbare: „Creierul meu s-a schimbat. Nu mai simt nicio diferență între software și creier. De-asta mă consider cyborg, mă simt legat de această creație. Cuvântul cyborg provine din alăturarea termenilor <<cibernetic>> și <<organism>>”.

Fundația Cyborg te încurajează să-ți faci upgrade la corp

În 2010, Harbisson a fondat The Cyborg Foundation împreună cu Moon Ribas. Tipa asta e un alt cyborg, dar cu un implant diferit de antena lui Neil: are un senzor seismic montat în cot. Vibrațiile sunt mai slabe sau mai puternice în funcție de intensitatea cutremurului pe scara Richter.

Moon Ribas (foto: wikipedia.org)

The Cyborg Foundation apără drepturile cyborg-ilor de a face operații și de a fi recunoscuți oficial ca organisme cibernetice. Organizația îi încurajează pe cei dornici de a-și extinde capacitățile să devină cyborgi, să fuzioneze cu aparatură electronică și să descopere noi simțuri. În plus, fundația lui Harbisson promovează curentul artistic Cyborg Art.

Comunicarea prin dinți, a.k.a. Bluetooth Tooth

Antena din cap nu e singurul gadget cu care a fuzionat Harbisson. Din cauză că-i lipsea un dinte, s-a gândit să profite de ocazie și să-l înlocuiasă cu ceva inovator: un dinte cu beculeț. Când clănțăne din dinți într-un anumit fel, lumina i se aprinde în gură și-l poate ghida prin zone întunecate.

Neil Harbisson la Romexpo

Moon Riva (pe care am menționat-o mai devreme) are și ea un implant asemănător, iar cei doi cyborgi au făcut în așa fel încât să poată comunica prin dinți de oriunde s-ar afla. Unul clănțăne din dinți, ceea ce transmite un semnal la telefonul mobil, acesta livrează mai departe datele către smartphone-ul celuilalt, iar – în final – mesajul ajunge la dintele destinatarului. Noroc că amândoi știu codul Morse.

Harbisson numește asta „Sistem de Comunicare Transdentară”, dar îl alintă „Bluetooth Tooth”. Artistul spune că sistemul ar putea fi util în viitor, „când vom locui în spațiu”, pentru că n-ai nevoie de aer ca să comunici dentar.

Un nou organ pentru simțul timpului

Harbisson n-are de gând să se oprească aici. Momentan lucrează la un implant fascinant care îi va îmbunătăți simțul timpului. Cu toții avem simțul timpului, dar nu și un organ specializat în asta. Solar Crown (coroana solară) va fi amplasat împrejurul capului, pe sub piele, și va plimba circular un punct de căldură. O rotație completă a acestuia în jurul capului lui Neil (în capul lui, de fapt) va dura 24 de ore, deci va simți în orice moment ora exactă.

Poți simți cum va fi vremea înaintea celor de la Meteo

Manel Muñoz (foto: instagram.com)

Harbisson l-a invitat pe scenă și pe Manel Muñoz, un prieten de-ai săi care e tot cyborg. Acesta are un senzor de presiune atmosferică montat pe ceafă. Prototipul a devenit parte din corpul său în luna august și-i permite să simtă orice schimbare a presiunii atmosferice. Asta îl ajută să prezică vremea, să simtă când va ploua sau când va fi vânt fără să se uite la Meteo.

Harbisson le recomandă tuturor viitorilor cyborgi să nu treacă direct la implant, ci să testeze mai întâi un senzor extern. Astfel pot vedea cum reacționează corpul la noul simț, fără ca schimbarea să fie permanentă.

De ce ne-am face și noi cyborgi?

Cum funcționează antena lui Harbisson (foto: youtube.com)

Neil Harbisson speră la un viitor cibernetic în care toți oamenii să aibă anumite organe electronice. E convins că acest lucru ar aduce nenumărate beneficii nu doar pentru cyborgi, ci și pentru mediul înconjurător. Spre exemplu, dacă am avea cu toții vedere nocturnă, nu ar mai fi nevoie de lumină artificială și am economisi o groază de energie electrică. De asemenea, dacă am avea implanturi care să controleze temperatura corpului, n-ar mai fi nevoie de aer condiționat sau de radiatoare (în funcție de anotimp).

Cyborg Art

Harbisson consideră că transformarea asta, fuziunea dintre un organism viu și componente electronice, e un fel de mișcare artistică. O numește Cyborg Art sau percepționism și constă în proiectarea propriilor părți ale corpului și în modelarea percepției asupra realității. Harbisson consideră asta un tip de artă internă, pentru că totul se petrece în mintea artistului și nu ai ce operă concretă să-i prezinți publicului:

Eu sunt artistul, eu sunt opera de artă, iar eu sunt singurul public, pentru că totul se petrece în mintea mea.

Cyborg Art poate fi exprimat și prin îmbrăcăminte, fiecare articol vestimentar reprezentând un anumit ton muzical în funcție de culoare. Oscilând cu antena dinspre pălărie înspre pantofi, un cyborg precum Harbisson poate traduce îmbrăcămintea cuiva într-o întragă compoziție muzicală electronică: „Dacă vreau să mă îmbrac în C major, aș purta roz, galben și albastru. Aceste trei culori alcătuiesc gama C major”.

Neil Harbisson (foto: twitter.com)

Abilitatea asta are și efecte secundare: „Nu doar culorile s-au transformat în sunete, ci și sunetele în culori. Spre exemplu, apelurile telefonice sunt verzi. Când ascult muzică, fiecare notă pe care o aud se asociază cu o anumită culoare. Acum pot picta ceea ce aud”.

Nu e incomodă antena aia?

Citind toate astea, trebuie să te fi întrebat măcar o dată: „Nu e incomodă antena aia?”. Din fericire, prezentatorul evenimentului l-a întrebat fix asta, iar Neil a părut sincer surprins:

Nu. O am de 13 ani. Mai degrabă brațele mă deranjează când dorm, dar antena nu.

Viitorul imaginat de Neil Harbisson sună foarte bine, dar te și trec puțin fiorii. După cum ai văzut, tehnologia e încă experimentală și multe implanturi sunt în stadiul de prototip deocamdată. Plus că există riscul ca organismul cuiva să respingă noul organ electronic, dar tocmai de-aia se recomandă testarea unui senzor extern mai întâi. Sunt multe chestiuni etice care derivă din toată treaba asta, dar e o discuție pentru altă dată. Până atunci, hai să urmărim împreună speech-ul lui Neil în întregime:

Tu te poți vedea cyborg într-o bună zi? Dacă da, ce implant ai alege?

Topic-uri

Neil Harbisson primul cyborg implant
Arată comentariile

Noizz urban

Vezi și

Extinde