Primul transplant de cap pe un cadavru a fost un succes

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
89
Tweet
Foto ilustrativ

Oamenii de știință au făcut un transplant de cap pe un cadavru, iar întreaga operație s-a dovedit a fi un succes. Acum ei sunt gata să facă asta și pe un om viu, după cum susține chirurgul Sergio Canavero.

Canavero a devenit faimos după ce a susținut că el este primul care va face un trasplant de cap uman. El este de părere că toate testele făcute până acum au fost un succes, așa că este pregătit să-și ducă misiunea un pas mai în față.

Transplantul de cap realizat pe cadavru a demonstrat că noile sale tehnici pot reconecta coloana vertebrală, nervii și vasele de sânge, astfel încât să le permită celor două trupuri să traiască împreună.

Sergiu spune că operația poate fi realizată în 18 ore, atât cât are nevoie echipa de chirurgi pentru a fi considerată un succes.

Sergio Canavero

Canavero spune despre el că este primul om din istoria umanității care a realizat un transplant de cap și vrea să facă "imediat" acest lucru și pe cei vii.

Doctorul are deja primul său pacient, rusul pe nume Valery Spiridinov, căruia i se va îngheța capul, iar apoi îi va fi pus unui corp de donator.

"The first human transplant on human cadavers has been done. A full head swap between brain dead organ donors is the next stage. And that is the final step for the formal head transplant for a medical condition which is imminent", a spus Canavero în cadrul unei conferințe de presă de la Viena.

Sergio Canavero

Chirurgul nu a dat nicio dovadă pentru cele spuse de el, dar a menționat că aceste lucruri se vor lămuri în zilele următoare.

"The first human head transplant, in the human mode, has been realised. The paper will be released in a few days. Everyone said it was impossible. But the surgery was successful", a spus Sergio.

Comunitatea medicală internațională nu privește cu ochi buni acest lucru și chiar consideră a fi o experiență horror, din care pacientul s-ar putea trezi cu dureri inimaginabile.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile