Primul transplant de cap uman va avea loc în luna decembrie

Share
154
Tweet
9gag.com

Valery Spiridonov, un bărbat în vârstă de 31 de ani, va fi primul om din lume care va beneficia de un transplant de cap. Intervenția va fi realizată de Sergio Canavero, un neurochirurg italian poreclit „Dr. Frankenstein”, și este programată pentru luna decembrie.

Valery suferă de boala Werdnig-Hoffman, o maladie incurabilă, care atrofiază musculatura spinală, iar această operaţie este singura cale de a duce o viaţă normală.

Tânărul susține că își dorește să facă parte dintr-un experiment ce va însemna intrarea într-o nouă eră a medicinei.

„Dacă totul decurge conform planului, boala de care sufăr nu îmi va mai pune piedici. Am o boală care este fatală, dar rolul meu în acest proiect nu este neapărat cel de pacient. Mă consider un om de știință, așadar voi contribui la binele omenirii prin ceea ce voi face”, mărturisea Spiridonov în urmă cu un an.

Operația va dura două zile, timp în care pacientul și donatorul vor fi supuși unei proceduri de îndepărtare a capului, urmată de transplantul propriu-zis.

Apoi, bărbatul va rămâne în comă pentru 30 de zile, pentru a se evita mișcările bruște care pot compromite rezultatele pozitive.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile