A apărut ad-ul pe care Internetul îl aștepta - reclama de Crăciun de la John Lewis e aici

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
Tweet
Elton John

Se apropie Crăciunul, adică perioada aia din an în care suntem încurajați să fim mai buni, mai darnici, mai calzi, mai iubitori.

Cred că așa ar trebui să fim mereu, dar acum, poate fermecați de brazii împodobiți, luminițele calde și sentimentul general de iubire, simțim mai mult ca oricând nevoia să facem daruri și să petrecem timp alături de cei dragi.

Brand-urile mari profită de sensibilitatea consumatorilor și punctează la fix prin campanii sau ad-uri menite să-i facă să iasă din case și să cumpere cadouri din magazinele lor.

John Lewis este un astfel de brand, iar tradiția este că, an de an, lansează o reclamă emoționantă, al cărei scop este să genereze profit (pe lângă, poate, inevitabilele lacrimi).

Elton

Spot-ul de anul ăsta este unul neconvențional, deoarece Lewis a renunțat la animăluțele drăguțe cu povești impresionante și a pus în prim plan un alt brand național al UK-ului - pe Sir Elton John.

Reclama de 2 minute și 20 de secunde, ne poartă prin viața muzicianului și momentele sale de glorie, în timp ce pe fundal se aude binecunoscuta melodie - Your Song.

Totul se rezumă la clipa în care Elton era doar un copilaș, crescut de mamă și bunică, nerăbdător să-și deschidă cadoul de Crăciun.

Elton

Primise un pian, pianul la care cântă și acum, în casa lui din Londra, așa cum ne arată spot-ul. Ideea este simplă, după cum o expune și brand-ul: "Some gifts are more than just a gift".

"We’ve been doing John Lewis Christmas ads for some time now and what’s on my mind is how we move it on creatively but hold on to the heart of what makes them special. I hope audiences will watch this and really enjoy the national treasure that is Elton John", a spus Craig Inglis, customer director la John Lewis & Partners.

Cei de la John Lewis au investit 7 milioane de lire în ad-ul ăsta și speră să fie îndeajuns de emoționant pentru britanici, astfel încât să-i facă să cheltuie mulți bani în magazinele lor.

Rămâne de văzut dacă oamenii îl iubesc pe Elton John la fel de mult cum iubesc animăluțele pufoase din reclamele trecute.

Până una alta, artistul sigur a ieșit câștigat din treaba asta, iar la averea sa de 300 de milioane de lire a mai adăugat un cec cu șase zerouri din combinația cu John Lewis.

Superstarul, tată a doi copii împreună cu soțul său, David Furnish, a descris ad-ul ca fiind "absolut fantastic" - "The John Lewis Christmas campaign has so many warm memories for me and my family. I’ve truly loved every minute of being a part of it."

În ceea ce privește piesa aleasă, brand-ul a mai folosit-o o dată, în 2010, în interpretarea lui Ellie Goulding, după cum poți vedea aici.

Tu ce părere ai de reclama din 2018 - te-a emoționat sau nu?

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile