Savanții au descoperit cum să reîntinerească creierul

Share
13
Tweet
Savanții au descoperit cum să întinerească creierul (foto: 123rf.com)

Un nou studiu a descoperit că prin manipularea unei singure gene se poate restabili plasticitatea creierului. Pe românește, creierul merge întinerit printr-o simplă apăsare de buton.

O echipă de cercetători ai Universității din Utah (SUA) s-a jucat cu creierii unor șoareci de vârstă mijlocie și a reușit să le îmbunătățească considerabil randamentul, boost-uind abilitatea de a se dezvolta în paralel cu acumularea de experiență. Practic, creierul a fost întinerit.

Savanții au descoperit că o genă numită Arc controlează neuroplasticitatea, adică abilitatea creierului de a-și reorganiza căile neuronale pentru a evolua, pentru a stoca informații noi. Manipulând această genă, ei au reușit să „renoveze” cortexul vizual, înapoindu-i capacitatea de a se dezvolta.

Cortexul vizual este centrul de procesare a informației vizuale. Avem câte unul în fiecare emisferă cerebrală, iar activitatea lui ne ajută să ne orientăm în spațiu, să diferențiem diverse forme, să distingem culorile, să ne mișcăm ochii, să asociem imagini între ele. Plus că de aici izvorăște memoria vizuală. În fine, e o parte foarte-foarte importantă a creierului.

Dr. Jason Shepherd, liderul echipei de cercetători, explică exact care sunt consecințele: „Creșterea plasticității creierului are potențialul de a reduce declinul cognitiv specific îmbătrânirii sau chiar de a grăbi recuperarea după leziuni cerebrale provocate de accidente vasculare”. Asta dacă funcționează metoda și în cazul oamenilor.

E nevoie de analize suplimentare pentru a stabili dacă plasticitatea creierului e controlată în același fel la șoareci și la oameni. Deocamdată, experimentul ăsta e un pas mic pentru om, un pas uriaș pentru șoareci.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile