Ziua în care planeta Marte va fi cel mai aproape de Terra și o vei vedea cu ochiul liber

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
Tweet
Marte - NASA

Haide, scoate capul pe geam, uită-te la cer și bucură-te de ziua asta specială - ziua în care poți vedea planeta Marte cu ochiul liber. Marte n-a mai fost așa aproape de pământ de 15 ani, așa că ar fi păcat s-o ratezi, nu?

Treaba asta ține și în august, dar apogeul este azi, pe 31 iulie - Marte va fi la o distanță de aproximativ 57.6 milioane de kilometri de planeta noastră, iar din punct de vedere astronomic, asta înseamnă că e relativ aproape.

NASA

Ultima oară când planeta roșiatică ne-a vizitat așa de-aproape a fost în 2003. Când te uiți pe cer, ea va apărea ca o stea mare și foarte luminoasă (mai mare decât Jupiter, cea mai mare planetă). Fenomenul a început pe 7 iulie, așa că e foarte posibil s-o fi văzut deja, și mai ține încă o lună, dar azi Marte va fi cel mai aproape de Terra.

După apusul soarelui, uită-te în sus și o vei vedea, în toată splendoarea ei, și fără ajutorul unui telescop. Dacă totuși ai unul la îndemână, folosește-l, deoarece vei putea să vezi detalii de pe planetă, cum ar fi furtuna de praf care are loc momentan pe ea.

Foto ilustrativ

Pe lângă luminozitatea vizibilă, Marte va părea și mai mare decât în mod normal, fapt care transformă fenomenul astronomic într-unul cu adevărat special! Have fun!

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile