4 seriale cu crime pe care să le vezi când plouă afară (sau la tine în suflet)

Share
Tweet
Riverdale

Dacă ești ca mine, atunci ploaia și ecranizările cu criminali sunt combinația perfectă. Ce ne poate aduce înapoi vibe-urile de toamnă dacă nu o cană mare cu ceai, o pătură și niște ore de uitat obsesiv la un serial?

Am făcut lista asta cu recomandări fără spoilere, ca să nu mă bucur doar eu.

Riverdale

Având la bază The Archie Comics și realizat de CW Television Network, este genul acela de serial cu adolescenți care îți captează atenția prin plot twist-ul misterios și personajele carismatice.

Prezintă povestea unui orășel liniștit care devine haotic în urma unei crime ce le pune semne de întrebare locuitorilor.

Un detaliu care mie mi se pare foarte mișto: tot serialul se desfășoară sub forma unor capitole narate de Jughead, personaj care apare în rolul scriitorului, jucat de Cole Sprouse.

Da, e cel care ne-a frânt tuturor inimile când eram mici, iar acum a crescut, așa că-i un motiv în plus să urmărești Riverdale. Cu romance, horror și dramă, are de toate pentru toți. Sezonul 3 revine pe 10 octombrie, așa că ai timp destul să ajungi la zi.

Riverdale

How to Get Away with Murder

Un serial mai serios, produs de ABC, spune povestea unor studenți la Drept care dezvoltă o legătură specială cu profa lor, adică ajung să fie toți complici la aceeași crimă.

Poate că pe alocuri pare o poveste destul de încurcată - mie mi-a luat vreo cinci episoade ca să mă prindă, dar după am făcut binge-watch două sezoane.

Merită să îi dai o șansă, trust me. În plus, ai ocazia să o vezi pe mi-nu-na-ta Viola Davis. Sezonul 5 apare în toamnă, iar ca să te mai conving puțin, îți spun doar că în martie au avut un crossover cu Scandal.

How to Get Away with Murder

Wicked City

Ți-l mai amintești pe Ed Westwick, frumușelul în rolul lui Chuck Bass din Gossip Girl, după care oftam toate acum câțiva ani?

Serialul ăsta cu doar 8 episoade – pentru că ABC a decis să îl anuleze – îl prezintă în postura unui criminal în serie atrăgător, care trăiește după clișeul bani & femei. Mai matur și mai horror, Wicked City este fix ce trebuie să urmărești acum.

Wicked City

Eye Candy

Cred că nu sunt singura pe care o fascinează hackerii și zona asta în general, așa că serialul ăsta de la MTV, care a ținut doar 10 episoade și care o are în centrul atenției pe Victoria Justice, te va atrage garantat.

Nu mi-a plăcut că se termină ușor în pom, dar pentru acțiunea intensă care combină fun-ul cu thriller-ul, eu zic să te uiți. Și pentru soundtrack.

Eye Candy

Dacă ai și tu vreun must-watch din gama asta, lasă-l mai jos în secțiunea de comentarii.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile