Adio, Thor! Chris Hemsworth nu îl va mai juca pe Zeul Tunetului

Share
Tweet
Poster oficial pentru „Thor: The Dark World”

Președintele MARVEL nu glumea când spunea că e finalul unei ere...

Știam de anul trecut că „Avengers 4” (2019) marchează încheierea contractelor tuturor actorilor principali din Universul Cinematografic Marvel. Asta înseamnă că Mark Ruffalo (Hulk), Chris Evans (Captain America), Robert Downey Jr. (Iron Man), Scarlett Johansson (Black Widow), Chris Hemsworth (Thor) și Jeremy Renner (Hawkeye) rămân șomeri după ultima confruntare cu Thanos.

Totuși, exista posibilitatea ca unii dintre ei să-și prelungească înțelegerea cu Marvel și să-și continue aventurile pe marele ecran. În cazul lui Chris Hemsworth, șansa asta a picat cu siguranță...

Discutând cu jurnaliștii de la USA Today, Hemsworth a recunoscut că îl sperie gândul despărțirii de rol: „Contractual, în momentul ăsta – da, asta-i tot. Am terminat. Nu voi mai interpreta personajul. E un gând cam înfricoșător. Chiar părea o chestie fără sfârșit. Iar acum se pare că se încheie”.

Chris Hemsworth (foto: youtube.com)

O veste dezamăgitoare, mai ales în condițiile în care „Thor: Ragnarok” a fost un deliciu pentru fanii benzilor desenate. Abandonând complet stilul și atmosfera primelor două filme din serie, „Ragnarok” a transformat povestea Zeului Tunetului într-o comedie neașteptat de amuzantă și ne-a lăsat însetați de mai mult. Hemsworth e de aceeași părere: „Simțeam că l-am reinventat pe Thor”.

Deși Universul Cinematografic Marvel se încheie (oarecum) după „Avengers 4” (2019), președintele Kevin Feige ne asigură că are încă 20 de filme pregătite. Totul se va îndrepta într-o direcție complet nouă, cu alți eroi principali, dar poate se găsește puțin loc și pentru super-veterani. Măcar în roluri secundare. Asta dacă nu cumva îi măcelărește Thanos pe toți până-n 2019...

Sursa: NUME CLIENT

Arată comentariile