Am văzut „Avengers: Infinity War” și vreau NEAPĂRAT să vorbim despre el

Share
Tweet
Avengers: Infinity War Foto: Youtube

Încă nu pot să mă obișnuiesc cu ideea că l-am văzut. Cel mai așteptat film cu supereroi al tuturor timpurilor! Hai să discutăm fără spoilere, OK?

Povestea e cât se poate de simplă: Thanos, un titan însetat de putere, se apucă să colecționeze Pietrele Infinitului. Sunt niște cristale născute chiar din Big Bang, fiecare având puterea de a controla un anumit aspect fundamental al existenței: realitatea, spațiul, timpul, mintea, sufletul și puterea. Dacă Titanul Nebun reușește să le adune pe toate laolaltă, devine omnipotent. Poate distruge jumătate din Univers printr-un simplu pocnet din degete. Thor, Captain America, Black Panther, Iron Man, Spider-Man, Doctor Strange, Gardienii Galaxiei și cam toți ceilalți supereroi din lume fac tot posibilul să-l împiedice pe Thanos din a-și îndeplini planul ambițios.

Foto: depor.com

Mă temeam că filmul o să fie un haos, tocmai din cauză că avem de urmărit o întreagă armată de personaje. Aproape toți supereroii pe care i-am văzut până acum pe marele ecran își unesc forțele ca să-i pună bețe-n roate lui Thanos, deci te aștepți la o ciorbă de pumni și șuturi din care nu se mai înțelege care pe cine lovește. Așa cum a fost „Age of Ultron”, al doilea film al seriei.

Foto: Facebook

Din fericire, nu e cazul aici. Scenariștii au fost suficient de înțelepți încât să împartă Avengerii pe echipe, fiecare grup având câte o misiune clar definită. Așa se face că o gașcă se plimbă prin spațiu, alta – pe o planetă extraterestră, alta rămâne pe Pământ. Sigur că firele epice se întrepătrund într-o oarecare măsură, dar niciodată nu te debusolează.

Foto: Facebook

Era evident din trailere (dacă nu din întreaga filmografie MARVEL) că „Infinity War” o să fie amuzant. Mulți se temeau că umorul nu se poate împleti cu o poveste așa sobră și sângeroasă, că atmosfera o să se ducă naibii. Din nou, nu e cazul. Râzi cu poftă în foarte multe momente, te distrezi - așa cum ar trebui s-o faci la orice aventură cu supereroi -, dar în momentele serioase ești complet cufundat în scaun și-ți simți inima cât un purice. Chiar m-au trecut fiori spre final, ceva ce nu am mai simțit de mult în timpul vreunui film. Glumițele nu sunt strecurate în momente inoportune, totul e precis dozat.

Foto: variety.com

Pe Pământ, eroii trebuie să ducă la bun sfârșit o procedură delicată contra-cronometru. Acțiunea se petrece în Wakanda, lucru evident din trailere. Deși scenele astea de acțiune sunt bine executate tehnic, am o mare problemă cu logica din spatele lor. Wakanda e împrejmuită de un dom energetic care camuflează perfect statul african fictiv. E total invizibil. Totuși, antagoniștii se comportă de parcă ar vedea prin scutul-camuflaj, ca și cum ar fi un simplu termopan. Poți invoca abilități extraterestre misterioase, dar mă îndoiesc că tehnologia wakandiană nu-i suficient de dezvoltată încât să-și îndeplinească funcția. Tot din spațiul cosmic provine.

Foto: blogdesuperheroes.es

Față de Thanos am sentimente mixte. Arată amenințător, Josh Brolin îi împrumută o voce care cutremură pereții, chiar impresionează uneori prin inventivitate și decizii care te lasă mască. Totuși, e destul de rezervat în a-și afișa adevărata putere, ceea ce îl face să pară leneș. Motivația lui e clar precizată, dar oricât de mult ar repeta-o, tot nu-i găsesc vreo urmă de logică. În linii mari, e pur și simplu un tip rău care vrea să radă jumătate din Univers. Are o fărâmă de suflet, dar insuficient încât să-l poți numi un personaj complex. La cât tam-tam s-a făcut pe seama lui din 2012 încoace, mă așteptam la mai mult.

Foto: legiaodosherois.uol.com.br

Sigur te întrebi cine moare în filmul ăsta. Se știe de ceva timp că majoritatea distribuției e spre final de contract, iar actori precum Chris Evans (Captain America) și Chris Hemsworth (Thor) au confirmat că nu vor reveni după „Avengers 4” (2019). Hai să lăsăm discuția asta pentru recenzia cu spoilere, pe care o voi posta după premiera națională (vineri, 27 aprilie). Recomand să intri în cinema la filmul ăsta cu mintea cât mai curată, cât mai ferită de teorii sau spoilere. Crede-mă, vrei să fii surprins, chiar dacă nu-ți dai seama acum.

În încheiere, recomandarea mea e cât se poate de clară: mergi să vezi filmul ăsta cu prima ocazie! Du-te și urmărește-l în IMAX 3D, dacă ai posibilitatea, pentru că-i gândit special pentru formatul ăsta. Dacă ești la zi cu Universul Cinematografic MARVEL, puteam eu să-ți jur că-i de rahat, că tot l-ai fi văzut. Dacă ești pur și simplu un iubitor de filme SF/Acțiune, o să ratezi multe aluzii și glumițe, dar tot o să înțelegi ce se întâmplă și o să te distrezi ca un copil. Hai, că ne mai auzim peste câteva zile la review-ul cu spoilere!

Nota mea: 8,5/10.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile