Ce filme și seriale mișto trebuie să ai în vedere în noiembrie 2018 - via Netflix

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
17
Tweet

O nouă lună, un nou set de recomandări mișto pe care trebuie să le ai în vedere pentru momentele în care ai nevoie de niște "Netflix & chill".

Îți prezentăm câteva dintre recomandările Noizz, dar nu uita că oferta este mult mai variată și interesantă de atât. Intră pe serviciul de streaming și alege-ți preferatele!

Magic Mike

Filmul ăsta e chiar comedia de care ai nevoie pentru a începe o nouă lună în forță, cu multă bună dispoziție. Povestea e simplă - un striper învață un tânăr artist cum să petreacă, cum să agațe femei și cum să facă bani ușor. Plus de asta, Channing Tatum are rolul principal!

Magic Mike

Resident Evil: Afterlife

Într-o lume bântuită de un virus care își transformă victimele în zombi ucigași, frumoasa și invincibila Alice (Milla Jovovich) continuă să caute supraviețuitori. Pe măsură ce bătălia ei cu autorii acestui flagel atinge cote maxime, Alice se trezește în capcana unui Los Angeles pârjolit și cucerit de mii de morți-vii, în fața unui pericol pe care nu și l-a închipuit vreodată.

Resident Evil: Afterlife

House of Cards - sezonul 6

Serialul îți oferă o viziune rece asupra jocurilor de putere de la nivel înalt, iar ultimul sezon vrea să încheie povestea în glorie. Frank nu mai este în peisaj de ceva vreme, iar Claire a devenit prima femeie președinte din SUA. Însă, așa cum probabil te-ai aștepta, drumul ei nu va fi ușor și mulți sunt cei care vor să-i distrugă cariera.

House of Cards - sezonul 6

The Sinner - sezonul 2

Primul sezon m-a ținut cu sufletul la gură de la un cap la coadă, așa că sper că și sezonul doi va fi la fel de bun. Detectivul Harry Ambrose se întoarce în New York, dar de data asta va investiga o crimă dublă, unde suspectul este un puști de 13 ani.

The Sinner - sezonul 2

The young Victoria

Dacă-ți plac filmele cu regi și regine, atunci nu trebuie să-ți lipsească nici această producție din portofoliu. Povestea este cea a Reginei Victoria - vei afla cum a fost viața ei în primii ani de domnie, cât și iubirea absolut neprețuită pe care i-a purtat-o Prințului Albert.

The young Victoria

Narcos: Mexic

Un serial nou în care personajele principale sunt stăpânii de droguri. Acțiunea are loc în Mexic și ne arată cum a crescut Cartelul Guadalajara, în timp ce un agent american află riscurile la care se supune pentru că investighează treaba asta.

Narcos: Mexic

A Christmas Prince: The Royal Wedding

Povestea continuă - la un an după ce l-a ajutat pe Richard să devină rege, Amber e pregătită să devină regină. Însă, ea nu e chiar sigură că se va descurca la acest capitol, așa că începe o întreagă serie de aventuri.

A Christmas Prince The Royal Wedding

Așa cum îți povestea, lista de filme noi de noiembrie este mult mai mare de atât. Uite încă o serie de opțiuni:

The Reader

"The Reader" este inspirat de romanul lui Bernhard Schlink, publicat în 1995, care are la bază povestea unei aventuri dintre un adolescent și o femeie mai în vârstă. Kate Winslet este persona non-grata din film.

The Reader

Vertigo

Un clasic, în regia lui Alfred Hitchcock. Un fost detectiv încearcă să se lupte cu proprii demoni, asta în timp ce devine obsedat de o femeie foarte frumoasă.

Vertigo

E.T. the Extra-Terrestrial

Poate una dintre cele mai frumoase povești - un copil încearcă să salveze un extraterestru și să-l trimită înapoi pe planeta lui.

E.T. the Extra-Terrestrial

Midnight in Paris

Un film regizat de Woody Allen, în care Owen Wilson și Rachel McAdams au rolurile principale. În timpul unei călătorii în Paris, un scriitor nostalgic se plimbă pe străzile orașului și, cumva, în fiecare seară la 12 noaptea, ajunge în 1920.

Midnight in Paris

Biutiful

Povestea lui Uxbal, un bărbat care trăiește în această lume, dar care poate să-și vadă moartea, ceea ce-i ghidează fiecare mișcare. Javier Bardem are rolul principal.

Biutiful

Remember Me

Doi îndrăgostiți și drama lor - Tyler, tânărul cu părinți divorțați după ce fratele lui s-a sinucis și Ally, cea care trăiește la maximum fiecare zi, după ce a văzut cum mama ei a fost ucisă.

Remember Me

Topic-uri

Netflix filme seriale noiembrie 2018
Arată comentariile

Noizz urban

Vezi și

Extinde