De ce e „Solo” un dezastru la box office, în ciuda brandului Star Wars

Share
Tweet
Poster oficial pentru „Solo: a Star Wars story”

Să analizăm un pic situația, ca să vedem cum a reușit Disney s-o dea în bară în halul ăsta.

Solo: a Star Wars story” rulează deja de 9 zile în cinematografe, iar în tot timpul ăsta n-a reușit să strângă decât încasări de 264 milioane $ la nivel global. Pentru multe filme, suma asta ar însemna un succes răsunător, dar aici vorbim despre o franciză cu pretenții și despre un buget de 250-300 milioane $ (plus cheltuieli de marketing). În condițiile astea, „Solo” e un eșec rușinos pentru Disney.

Ținând cont și de faptul că numărul spectatorilor a scăzut cu 77% weekendul ăsta față de cel anterior, ne așteptăm ca „Solo” să aibă profit aproape zero. Dar cum s-a ajuns la situația asta? Un film Star Wars axat pe tânărul Han Solo, poate cel mai iubit personaj dintre toate, pare un pariu destul de sigur. Eh, Disney a făcut foarte multe greșeli de-a lungul producției și își merită soarta. Hai să discutăm mai pe larg.

1) Premieră programată orbește

Foto: ComicBook.com

Nu știu ce-a fost în capul lor când au hotărât ca „Solo” să debuteze în cinematografe pe 25 mai, la mai puțin de o lună după premiera lui „Avengers: Infinity War”. Filmul ăla a avut un impact așa mare asupra publicului, încât lumea merge și acum să-l vadă prin malluri. Chiar și pe net, în ultima lună, s-a vorbit în prostie despre „Infinity War”, despre ce înseamnă finalul ăla și ce urmează în Universul MARVEL. Era clar că așa vor sta lucrurile, fiind vorba despre cel mai așteptat film cu supereroi din istorie.

De parcă nu era suficient, tot în perioada asta (18 mai) a apărut și „Deadpool 2”, sequel-ul celui mai de succes film interzis minorilor. Titlurile astea două au eclipsat orice alt film lansat recent, iar „Solo” a fost prea mic și prea neînsemnat ca să le țină piept. Dacă Disney l-ar fi lansat în decembrie, așa cum au făcut cu ultimele trei filme Star Wars, singurul competitor serios ar fi fost „Aquaman”, un film DC de care nu-i pasă nimănui.

2) Suprasaturație de Star Wars

Dacă Disney tot insistă să ne livreze câte un film SW în fiecare an, ar putea măcar să lase pauză de 12 luni între ele. „Episodul VIII: The Last Jedi” abia a apărut în decembrie 2017. Majoritatea lumii oricum a reacționat ostil la ăla, iar 5 luni mai târziu s-au trezit cu invitația de a vedea încă unul. Și nici măcar un film episodic, ci un spin-off, o poveste marginală fără consecințe pentru saga.

Nici măcar n-au avut timp să-l promoveze ca lumea: primul trailer pentru „Solo” a apărut abia acum trei luni, pentru ca toată lumea să fi văzut deja Episodul VIII. Trei luni de reclame nu-s suficiente dacă vrei să faci ravagii la nivel global.

3) Scandalul din culise

Lord & Miller împreună cu distribuția Foto: tv-media.at

În caz că nu știai, „Solo” fusese inițial regizat de Phil Lord și Christopher Miller, tipii care au mai făcut „The LEGO Movie” și „21 Jump Street”. Disney a hotărât brusc să-i concedieze când ei deja terminaseră cam 80% din film, pentru că încurajaseră o tonă de improvizații și deviaseră prea mult de la scenariul original. Cică transformaseră filmul într-o comedie totală, în loc să rămână accentul pe aventură.

În locul lor a venit Ron Howard, care a refilmat aproape totul și ne-a oferit ceva infinit mai plictisitor. Schimbarea asta a fost un semnal de alarmă pentru fanii de pretutindeni, care se așteptau ca „reshoot”-urile să compromită coerența și calitatea filmului, cum s-a întâmplat cu „Suicide Squad” și „Justice League”. N-a fost cazul, dar probabil că mulți n-au vrut să riște plătind bilet.

4) Însuși Han Solo

Harrison Ford vs. Alden Ehrenreich Foto: MovieWeb

Numirea lui Alden Ehrenreich în rolul lui Han Solo a fost o decizie care a revoltat fanii. Lăsând deoparte faptul că Harrison Ford nu prea merge înlocuit, au ales pe cineva care nici măcar nu seamănă fizic cu el și care nu a impresionat vreodată prin jocul actoricesc. Ba chiar au chemat un instructor de actorie în timpul filmărilor ca să-l învețe pe Ehrenreich cum se face treaba, nemulțumiți fiind de prestația lui.

Când au început să apară trailerele, vocea moleșită a lui Ehrenreich i-a convins și mai mult pe fani că omul e incapabil să-l joace pe Han Solo. Până la urmă s-a descurcat surprinzător de bine, dar mulți așteaptă torrent-urile ca să afle.

5) Existență nejustificată

Donald Glover în rolul lui Lando Calrissian Foto: Variety

Principalul motiv pentru care lumea nu merge să vadă „Solo” la cinema e faptul că filmul nu-și are rostul. Nu îmbogățește deloc mitologia francizei, ilustrând pur și simplu momente despre care s-a vorbit în alte episoade. Toată acțiunea e irelevantă, inutilă, singurul motiv pentru conceperea lui „Solo” fiind ca Disney să mai scoată niște bani. Eh, uite că nu le-a ieșit!

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile