De ce trebuie neapărat să vezi cel mai prost film făcut vreodată

Share
Tweet
Celebrul „YOU ARE TEARING ME APART, LISA!” (foto: youtube.com)

Merită toate Zmeurele de Aur din lume.

Filmul despre care vorbim se numește „The Room”. A apărut în 2003 de nicăieri, devenind cu timpul un „cult classic”, un fel de producție-religie cu fani înfocați care-l venerează. A fost supranumit în repetate rânduri „Citizen Kane al filmelor proaste”, Kane fiind considerat cel mai bun film făcut vreodată (mă rog, așa zic criticii).

Tommy Wiseau (foto: youtube.com)

Povestea graviteză în jurul unui triunghi amoros. Johnny (Tommy Wiseau) e un american dubios care vorbește de parcă are prune-n gură și arată ca un vampir. Lisa e prietena lui care susține sus și tare că nu-l mai iubește, deși face sex pasional cu el vreun sfert din film. Lisa îl seduce și pe Mark, cel mai bun prieten al lui Johnny, pentru că... își dă seama brusc că are sentimente față de el? În fine, mai apar și alte personaje ridicole și inutile care nu influențează absolut deloc povestea.

Oricum, crede-mă că povestea nu contează absolut deloc. Adevăratele vedete sunt: jocul actoricesc catastrofal; dialogul scris, parcă, de un extraterestru; scenariul incoerent, mai prost decât al unui film porno; Tommy Wiseau, one-man-show, care probabil nu a văzut în viața lui un film.

Totuși, „The Room” e unul dintre cele mai distractive filme făcute vreodată. E atât de absurd, atât de prost scris și interpretat, atât de penibil din toate punctele de vedere, încât bagi mâna-n foc că toată treaba asta e intenționată. Culmea, nu e! Tommy Wiseau a tratat proiectul cu maximă seriozitate și a dat tot ce avea mai bun, încercând să impresioneze publicul cu un „romantic thriller” tulburător. Tocmai de aici provine umorul: „The Room” se ia în serios și nu știe cât de ridicol e, un fel de Claudia Catarig a marelui ecran. Contrastul dintre intenție și rezultat e savuros.

Green Screen de toată jena (foto: youtube.com)

„The Room” a devenit un fenomen în mediul online, replici și scene penibile ajungând citate și parodiate pretutindeni. Sigur te-ai împiedicat de câteva dintre ele pe YouTube, chiar dacă nu știai de unde provin.

Misteriosul Tommy Wiseau e și regizor, și producător, și scenarist, și actor principal. Cică a investit vreo 6 milioane $ în producție, bani pe care nimeni nu știe de unde-i avea. Nici măcar nu se știe câți ani are sau de unde provine, deși se zvonește că-i polonez. Individul e un mister pe două picioare, iar povestea din spatele peliculei e chiar mai interesantă decât „The Room” în sine. Ar trebui făcut un film întreg despre culisele filmului. Stai așa, chiar apare unul!

Scena „I did not hit her!” (foto: youtube.com)

James Franco și Seth Rogen lansează „The Disaster Artist”, o biografie-comedie axată pe prietenia dintre Tommy Wiseau și Greg Sestero (actorul lui Mark din „The Room”). Cei doi își propun să ajungă super-staruri la Hollywood, așa că se apucă singuri de filmul care va scrie istorie. „The Disaster Artist” pare super-caterincă, dar trebuie mai întâi să vezi „The Room” ca să te poți bucura la maximum de toate glumele. Filmul lui Franco ajunge în cinematografele din România pe 12 ianuarie 2018.

Tom Bissell, coautor al cărții „The Disaster Artist”, cred că rezumă perfect esența „The Room”: „E ca un film făcut de un extraterestru care nu a văzut niciodată un film, dar i-au fost explicate în detaliu filme”.

Aș putea să scriu încă niște zeci de pagini pe tema asta, dar e mai bine să fii surprins. „The Room” genul de film pe care TREBUIE neapărat să-l vezi măcar o dată-n viață, fie și numai din cauza statutului său legendar. După ce-l urmărești prima dată, o să mai vrei. Eu, cel puțin, am devenit obsedat de anti-capodopera lui Tommy Wiseau și îți recomand din tot sufletul să-i dai o șansă. Urmărește-l cu gașca de prieteni, ca să puteți comenta pe marginea lui – o să vă doară obrajii de râs.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile