În sfârșit, am văzut un Horror românesc supranatural! Păcat că-i groaznic...

Share
10
Tweet
The Wanderers Foto: Facebook

Aveam zero așteptări și tot m-a dezamăgit cumplit.

Vânătorul de Spirite” e primul lungmetraj al regizorului Dragoș Buliga, care mai lucrase până acum la miniseria „O săptămână nebună” și la serialul „Vine poliția!” (nota 2,9/10 pe CineMagia). Românul l-a recrutat în rolul principal pe Armand Assante, un newyorkez care joacă de când lumea prin filme, dar a cărui filmografie impresionează mai mult prin cantitate.

Foto: Youtube

Promovat în străinătate sub îngrozitorul titlu „The Wanderers: The Quest of The Demon Hunter”, Horror-ul ăsta spune povestea unui veteran într-ale paranormalului care ajunge să vâneze entități malefice prin Transilvania. Concret, Louis (Armand Assante) e chemat într-un conac românesc bântuit să investigheze un masacru inexplicabil. În aventura asta lungă și plictisitoare i se alătură doi coreeni enervanți care filmează un Reality Show și un jurnalist (Lior Ashkenazi) care l-a însărcinat cu misiunea asta și care rămâne alături de grup din motive care mă depășesc. Zice el la un moment dat că lucrează la o carte despre aventurile lui Louis, dar nu țin minte să se revină vreodată asupra ideii.

Aș vrea să downloadez filmul ăsta (bani nu aș da pe el) doar ca să-l analizez scenă cu scenă, să explic în detaliu tot ce e în neregulă cu el, așa cum face tipul de la CinemaSins. Dar nici să-l revăd nu aș putea, deci voi încerca să-l disec bazându-mă strict pe memorie.

Foto: Facebook

Singurul lucru bun pe care-l pot spune despre „Vânătorul de Spirite” e că m-a impresionat actorul principal. Armand Assante livrează suficientă charismă și umor încât să rămâi treaz până la final și recită convingător, emoționant, fiecare replică. Face din rahat bici, rahatul fiind dialogul și monologurile atribuite personajului său. Totuși, nu i-ar strica niște cursuri de dicție. Pe lângă faptul că seamănă fizic cu celebrul Tommy Wiseau, e la fel de greu să-l înțelegi când deschide gura. Noroc că avem subtitrări.

Armand Assante și Tommy Wiseau

Chiar mai dificil a fost să-i ascult pe români vorbind în engleză. Trecând cu vederea câteva erori gramaticale halucinante (de genul „Louis it’s doing nu-știu-ce”), accentul slavic de profă de engleză care predă la grădiniță lasă senzația de film amator. Raluca Aprodu mi se pare cel mai sugestiv exemplu la capitolul ăsta, deși joacă decent per total.

Foto: Youtube

Povestea începe simplu și se întortochează treptat până-n punctul în care a încetat să-mi mai pese. Suntem plesniți cu răsturnări de situație ilogice și dezvăluiri „șocante” previzibile, fire epice secundare total neinteresante și neoriginale - tot felul de elemente menite să îmbogățească scenariul, dar care-l complică inutil spre frustrarea spectatorului. Mi-ar plăcea să-ți dau exemple concrete, dar te scutesc de spoilere.

Foto: Facebook

De CGI nu m-aș lega în mod normal, având în vedere că filmele românești au bugete infime și probabil că mare parte din ăsta s-a dus pe salariul lui Armand Assante. Totuși, mi-a venit să râd în hohote de un cadru cu un copac în flăcări, peisaj desprins din imagini 3D pe care le găsești moca pe net. Chiar s-au lăudat cu el în trailer:

Foto: Youtube

Personajele sunt, practic, inexistente. Louis, vânătorul de fantome, și antagonista Mara (Oana Marcu) sunt singurele cu vreo urmă de caracterizare, dar și ele sunt rezumate la niște stereotipuri jenante. Restul distribuției interpretează simple unelte narative, niște figuri unidimensionale vârâte în poveste doar ca să dureze filmul mai mult de 30 minute. Oh, și chiar ține mult... O oră și 46 minute ar trebui să treacă fără să-ți dai seama, dar aveam senzația că timpul stă în loc. Până și momentele sângeroase, chipurile tensionate, mă făceau să-mi îndrept ochii către ceas, pentru că se desfășurau previzibil după formule consacrate în genul Horror de zeci de ani încoace.

Foto: Facebook

În viața mea nu am văzut atâția spectatori părăsind o sală de cinema. Abia după vreo oră s-a prins lumea că-și pierde timpul și a început să tropăie înspre ieșire. Cred că vreo 20 de oameni au renunțat până la final. Îi înțeleg perfect: mi-aș fi dorit să fac același lucru, dar trebuia să văd totul ca să pot scrie o recenzie, plus că am rămas din respect pentru echipa care a muncit la film. Au dat-o-n bară, dar le respect efortul.

Totuși, „The Wanderers” a fost numit cel mai bun film la Dracula Film Festival 2017 și mai are câteva trofee în palmares. Ori au greșit plicul, ca la Oscarurile din același an, ori sunt alte interese la mijloc. Filmul e departe de a fi bun - e groaznic.

Nota mea: 3/10

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile