Începe prima ediție Nordic Film Festival și uite de ce n-ar trebui s-o ratezi

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
Tweet
Brothers

Un nou festival de film are premiera în București, iar tu ai toate motivele să mergi și să te bucuri de programul acestuia.

Nordic Film Festival sărbătorește cultura și cinematografia țărilor nordice cu patru zile de proiecții în cel mai cochet cinematograf al orașului.

Ai șansa de a viziona filme realizate de cineaști din toate cele cinci țări nordice: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia, în perioada 15-18 februarie, la cinematograful Elvire Popesco, din Bd. Dacia nr. 77.

Programul cuprinde 14 pelicule de lungmetraj, cât și o selecție de scurtmetraje, așa că ești invitat să savurezi producții arthouse premiate la marile festivaluri internaționale, ca Berlin, Sundance, Toronto, San Sebastian și Hot Docs.

#NordicFF debutează în acest an și o secțiune specială dedicată filmului documentar. În același sens, peste o treime din filmele selectate sunt regizate de femei.

"Deși în imaginația noastră nordul Europei pare a fi o regiune cât de cât unitară, în mare parte ninsă și complet acoperită de nopțile lungi și grele, Nordul adevărat se întinde mai departe de Scandinavia și ascunde povești pe cât de diverse, pe atât de fascinante, actuale și pline de umor", spune Vlad Rotaru, curatorul festivalului.

#NordicFF

De la dramă, film de dragoste sau documentar și până la comedie neagră sau scurtmetraj, peliculele selectate sunt realizate atât de regizori recunoscuți, ca Lone Scherfig și Aki Kaurismaki, cât și de noi voci ale cinematografiei nord-europene, cum sunt Rúnar Rúnarsson și Tora Mårtens.

Nordic Film Festival a pornit din dragostea pentru filmul european și din dorința de a aduce în fața publicului bucureștean noi voci ale cinematografiei contemporane.

Cinematograful Elvire Popesco, locația gazdă a Nordic Film Festival, a fost recunoscut la nivel internațional pentru calitatea selecției de film european și de artă.

În 2017, cinematograful a fost distins cu premiul Best Programming, oferit de Europa Cinemas programatoarei Boglarka Nagy. Anul trecut, 66 860 spectatori au vizionat filme la Elvire Popesco.

NordicFF

Programul festivalului #NordicFF 2018

Joi, 15 februarie, 18:45

Compilație scurtmetraje nordice

Durata : 2h

Vineri, 16 februarie

Ora: 14:00

Dreamland / Documentar / 2009 / Islanda

Regie : Torfinnur Guðnason, Andri Snær Magnason

Durata : 1h 29m

SINOPSIS: Cât de mult ar trebui să sacrificăm și cât ar trebui să păstrăm din natură pentru a crea surse de energie regenerabilă?

Dreamland se transformă treptat într-o imagine deranjantă a corporațiilor ce pun stăpânire pe natură în comunitățile mici. Este un documentar politic și activist ce ne arată partea întunecată a energiei verde.

Premii: Cel mai bun documentar - Edda Awards

Dreamland

Ora: 16:15

The Ambassador / Documentar / 2011 / Danemarca

Regie : Mads Brugger

Durata : 1h 33m

SINOPSIS: Jurnalistul Danez Mads Brugger intră sub acoperire și se dă drept ambasador pentru a dezvălui lumii întregi secretele traficului de diamante din Africa Centrală

Premii: Cel mai bun documentar - Robert Festival / Cel mai bun actor - Ole Awards

The Ambassador

Ora: 18:30

The other side of hope / Comedie, Dramă / 2017 / Finlanda

Regie : Aki Kaurismaki

Durata : 1h 40m

SINOPSIS : Khaled este un tânăr emigrant sirian din Aleppo, orașul sirian asediat, care caută refugiu pe străzile din Helsinki.

Wikström este un fost agent de vânzări care renunță la job și devine jucător de poker și cârciumar în același oraș. La jumătatea filmului, destinele celor doi bărbați se intersectează.

Premii: Berlinale - Ursul de Argint pentru Cea mai buna regie

Ora: 20:45

Life in a fishbowl / Dramă / 2014 / Islanda

Regie : Baldvin Zophoníasson

Durata : 2h 09m

SINOPSIS: Un scriitor ce își bea zilele pe o perioadă de 20 de ani, o mamă tânără ce se prostituează pentru a putea cumpăra mâncare și un fost fotbalist de renume ce este cooptat într-un lanț bancar. Toți acești oameni ajung să aibă un efect asupra celuilalt.

Premii: Edda Awards - Cel mai bun film si Cea mai buna regie

Life in a fishbowl

Sâmbătă, 17 februarie

Ora: 12:45

With your permission / Comedie neagră / 2007 / Danemarca

Regie : Paprika Steen

Durata : 1h 35m

SINOPSIS: Jan duce o viață mai puțin plăcută. Este de departe cel mai nepopular muncitor din companie iar acasă este și mai rău.

Căsătoria sa cu Bente este pe punctul de a se duce de râpă. Șeful său îl trimite în sfârșit la o terapie de grup, unde începe o prietenie nefirească dintre el și doi mecanici, Rudy și Alf.

Ora: 14:45

Brothers / Documentar / 2015 / Norvegia

Regie : Aslaug Holm

Durata : 1h 45m

SINOPSIS: Aslaug Holm se ține pe urmele fiilor săi, Lukas și Markus, fiind tatăl lor, fratele mai mare și uneori chiar copil, la fel ca ei, cu plăceri și dezamăgiri.

Premii: Cel mai bun regizor - Amanda Awards 2015, Cel mai bun documentar - Hot Docs Canadian International Documentary Festival 2016.

Ora: 17:15

1001 Grams / Dramă / 2014 / Norvegia

Regie : Bent Hamer

Durata : 1h 27m

SINOPSIS: Maria, o cercetătoare norvegiană merge la un seminar internațional la Paris, având ca proiect măsurarea greutății adevărate a unui kilogram. În schimb, aceasta ajunge să își măsoare propria dezamăgire legată de iubire și viață.

Premii: Cea mai bună imagine - Chicago International Film Festival / Cel mai bun scenariu - Amanda Awards

Ora: 19:15

Call Girl / Dramă - True Story / 2012 / Suedia

Regie : Mikael Marcimain

Durata : 2h 14m

SINOPSIS: O tânără este recrutată de pe treapta cea mai de jos a societății și este aruncată într-o lume a sex cluburilor și a show-urilor de striptease în Stockholm. O dramă bazată pe un scandal politic ce a avut loc în 1976.

Premii: Premiul publicului - Stockholm film festival și Taipei Film Festival / FIPRESCI - Toronto IFF

Call Girl

Ora: 22:00

Blind / Dramă / 2014 / Norvegia

Durată : 1h 32m

Regie : Eskil Vogt

SINOPSIS : După ce își pierde vederea, Ingrid se retrage în zona ei de confort - acasă - un loc unde se simte în siguranță împreuna cu soțul și gândurile ei. Însă ea nu scapă nici aici de fricile și fanteziile reprimate pe care le ținea adânc ascunse în subconștient.

Premii: Cel mai bun scenariu - Sundance Film Festival, Label Europe Cinemas - Berlin International Film Festival

Blind

Duminică, 18 februarie

Ora: 12:45

Martha & Niki / Documentar / 2016 / Suedia

Regie: Tora Mårtens

Durata : 1h 36m

SINOPSIS : Martha și Niki au luat parte la Concursul Internațional de Street Dance din Paris. A fost pentru prima oară în Istorie când două femei au devenit campioane mondiale la Hip-Hop.

Premii: Cel mai bun documentar și Cel mai bun montaj - Guldbagge Awards

Martha & Niki

Ora: 14:45

Holy Mess / Comedie / 2014 / Suedia

Regie : Helena Bergström

Durata : 1h 49m

SINOPSIS : : Un cuplu de homosexuali invită familiile lor ușor homofobe în vizită de Crăciun, având un cadou “special” pentru aceștia.

Ora: 17:15

Tthe Happiest Day In The Life Of Olli Maki / Dramă / 2017 / Finlanda

Regie : Juho Kuosmanen

Durata : 1h 32m

SINOPSIS : De la „Rocky” (1976), la „Raging Bull” (1980) sau „Million Dollar Baby” (2004), ringul de box a fost întotdeauna un subiect fascinant pentru cinematografia internațională.

Inspirat din povestea reală a boxerului finlandez Olli Mäki (n. 1936) filmul regizat de Juho Kuosmanen a fost apreciat de The Independent drept "unul dintre cele mai romantice filme despre box făcute vreodată".

Premii : Un Certain Regard la Cannes film festival

Ora: 19:15

Sparrows / Dramă / 2016 / Islanda

Regie : Rúnar Rúnarsson

Durata : 1h 32m

SINOPSIS : Stilul de viață de la oraș al lui Ari este brusc întrerupt când mama sa îl trimite să trăiască cu tatăl său și bunica sa, într-un mic sat pescăresc.

Premii: Chicago IFF - Premiu pentru Regie / TIFF - Premiul Juriului

Ora: 21:45

Just like home / Comedie - Mister / 2007 / Danemarca

Regie: Lone Scherfig

Durata : 1h 40m

SINOPSIS : Când cetățenii unui micuț orășel Danez își pierd încrederea unul în celălalt, vederea unui bărbat dezbrăcat dimineața pe stradă se transformă în paranoia.

Foto ilustrativ

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile