„Moromeții 2” a scris istorie la box office-ul românesc, doborând un record all-time

Share
13
Tweet
Horațiu Mălăele în rolul lui Ilie Moromete Foto: Transilvania Film

31 de ani a așteptat regizorul Stere Gulea până să lanseze partea a II-a din seria „Moromeții”. În loc ca publicul român să-și piardă interesul în toată perioada asta, s-a întâmplat fix opusul: hype-ul a crescut treptat încă de când s-a anunțat pre-producția, iar de la premieră încoace nu mai găsești loc liber la cinema.

Nici n-a fost lansat bine, că „Moromeții 2” deja a scris istorie: sequel-ul lui Gulea a avut parte de cel mai profitabil debut al vreunul film românesc, cu încasări de 1.014.189 RON de-a lungul weekendului. Premiera națională a avut loc vinerea trecută, pe 16 noiembrie, iar în primele 3 zile s-au înghesuit în sălile de cinema peste 52.000 de români.

Chiar și așa, nu-i cel mai de succes film al momentului, nici măcar la noi în țară. Pe locul 1 în topul încasărilor de weekendul ăsta se clasează „Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald”. Noul spin-off din universul Harry Potter a strâns aproape 2 milioane RON între 16-18 noiembrie, peste 84.000 de spectatori îngrămădindu-se să redescopere magia lui J.K. Rowling (care, din păcate, lipsește în noul capitol).

Revenind la filmul lui Stere Gulea, „Moromeții 2” continuă saga familiei Moromete în comuna Siliștea Gumești. Suntem în perioada postbelică, vremuri în care comunismul începe să prindă contur și să dea peste cap întreaga societate. Niculae (Iosif Paștina) face tot posibilul să evadeze din mediul rural, aspirând la o carieră de scriitor în București, dar nu dispune de mijloacele financiare pentru asta. Cu asta l-ar putea ajuta taică-său, Ilie Moromete (Horațiu Mălăele), dar conservatorul cap al familiei nu-i de acord cu planurile de viitor ale tânărului intelectual. E, practic, un „clash” generațional pe fundalul unor schimbări socio-politice radicale. Sună plictisitor ca naiba, dar vei fi surprins – e chiar o poveste captivantă căreia merită să-i dai o șansă.

După cum spuneam, „Moromeții 2” a debutat în cinematografele din România vineri, 16 noiembrie. Mergi să-l vezi și hai să discutăm apoi pe marginea lui!

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile