Noul film al lui Quentin Tarantino NU e despre criminalul Charles Manson, așa cum credeam cu toții

Share
10
Tweet
Quentin Tarantino (foto: Georges Biard, via flickr.com)

Regizorul a făcut puțină lumină în cazul noului său film, penultimul din întreaga carieră.

The Hollywood Reporter anunțase acum câteva luni că cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino e despre crimele psihopatului Charles Manson din SUA anilor ’60. Se pare că vestea e doar pe jumătate adevărată.

Tarantino a vorbit cu cei de la IndieWire și a detaliat puțin subiectul filmului. L-a detaliat FOARTE puțin: „It’s not Charles Manson. It’s 1969” (Nu e despre Charles Manson. E despre 1969).

Charles Manson în 1971 (foto: wikipedia.org)

Regizorul se referă la faptul că Manson nu va fi în lumina reflectoarelor, ci doar un element din peisajul sociocultural al anului ’69. Un antagonist de fundal, cum era Adolf Hitler în „Inglourious Basterds”.

Tarantino e acum în căutarea unei case de producții care să-i finanțeze noul film, după ce a renunțat la colaborarea cu The Weinstein Company. Aceasta i-a sprijinit toate proiectele de la „Reservoir Dogs” (1992) încoace, dar scandalul sexual din jurul lui Harvey Weinstein a adus compania în pragul falimentului.

Se zvonește că Leonardo DiCaprio, Brad Pitt, Margot Robbie, Jennifer Lawrence și Samuel L. Jackson vor face parte din distribuție. Dacă totul decurge OK, filmările ar trebui să înceapă în vara lui 2018.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile