Oscar 2018 - cea mai bună actriță în rol principal este Frances McDormand

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
13
Tweet
Frances

Gala premiilor Oscar a ajuns la cea de-a 90-a ediție și a avut loc în cadrul Dolby Theatre din Hollywood. Ceremonia a fost prezentată de Jimmy Kimmel, la fel ca anul trecut.

Jennifer Lawrence și Jodie Foster sunt cele două actrițe care au prezentat premiul pentru Cea mai bună actriță în rol principal.

Ele au precizat că premiile reprezintă nu doar puterea femeilor din filme, dar și provocările reale pe care le înfruntă zi de zi actrițele care le interpretează.

Marea câștigătoare a fost Frances McDormand pentru rolul superb pe care l-a interpretat în filmul Three Billboards Outside Ebbing, Missouri.

Frances a urcat pe scenă emoționată, dar până la final de discurs a reușit să emoționeze pe toată lumea.

Ea a rugat fiecare femeie din sală să se ridice în picioare, începând cu Meryl Streep - "Meryl, dacă tu o faci o va face toată lumea", în semn de apreciere a muncii lor.

Jimmy a sumarizat foarte bine momentul cu fraza: "Frances ar trebui să ia un Emmy pentru discursul ținut la Oscar".

Felicitări, e pe deplin meritat!!!

Ceilalți nominalizați au fost:

  • Sally Hawkins - The Shape of Water
  • Margot Robbie - I, Tonya
  • Saoirse Ronan - Lady Bird
  • Meryl Streep - The Post

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile