Petiție pentru ca Netflix să renunțe la un serial care face mișto de oamenii grași

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
Tweet
sursă foto: YouTube.com

Peste 100.000 de oameni au semnat o petiție pentru ca Netflix să renunțe la serialul Insatiable, o comedie cu adolescenți, în care se face mișto oamenii grași. Petiția a fost a pornit în urma apariției trailerului pentru acest serial, pe 12 iulie.

Debby Ryan joacă rolul unei fete supraponderale care, odată ce slăbește, alege să se răzbune pe toți cei care făcuseră mișto de ea până atunci.

Pentru acest rol, actrița a purtat un costum ca să pară supraponderală, iar la forma suplă din realitate ajunge în urma unui pumn ce-i rupe maxilarul.

Florence, tipa care a pornit petiția, și-a motivat gestul în felul următor:

„De atâta amar de vreme li se tot spune femeilor că, pentru a fi populare, pentru a avea prieteni, pentru a fi dorite sau pentru a avea dreptul de a se simți oameni, trebuie să fie slabe. Încă avem timp pentru a opri lansarea acestui serial care ar face ravagii în mințile fetelor tinere ce vor crede că dacă nu sunt slabe nu sunt bune de nimic.”

Petiția cere ca serialul să fie scos din grila Netflix, în loc de a fi lansat pe 10 august. Rămâne de văzut dacă petiția va avea vreun efect:

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile