Review: „A Simple Favor”, una dintre marile surprize ale anului la cinema

Share
14
Tweet
Postere oficiale pentru „A Simple Favor” Foto: Lionsgate Movies

Dacă ești bărbat, probabil că ai hotărât deja să nu mergi la cinema pentru filmul ăsta. Nu de alta, dar l-am văzut promovat ca film pentru tipe, ideal pentru „Ladies Night”. Nu e cazul. Scoate-ți din cap preconcepțiile astea și dă-mi voie să-ți explic de ce merită să-ți rezervi bilet chiar acum.

A Simple Favor” e cel mai nou film semnat Paul Feig, omul care a îngropat franciza Ghostbusters cu un reboot neamuzant și de prost gust în 2016. Ăsta-i și motivul pentru care am strâmbat din nas când i-am văzut numele pe poster, iar promo-ul de la cinema care-l recomanda ca „chick flick” m-a făcut cu atât mai sceptic. Totuși, trailerul era promițător, lăsând impresia unui „Gone Girl” mai vesel, deci am zis să-i dau o șansă. Și bine am făcut.

Vlogul lui Stephanie Foto: Screenshot YouTube/Lionsgate Movies

Stephanie (Anna Kendrick) e o vloggeriță de parenting care aspiră la faimă online prin rețete de mâncare și tutoriale DIY pentru mame. Rămasă părinte singur după moartea soțului, Stephanie își umple timpul implicându-se în tot felul de activități la grădinița băiatului ei. Acolo ajunge să cunoască o altă mamă, Emily (Blake Lively), femeie pe cât de sofisticată, pe atât de vulgară. Cele două devin repejor BFFs, deși sunt la poli opuși din absolut toate punctele de vedere: Stephanie trăiește cu grija permanentă a facturilor, Emily se scaldă în aur; Stephanie e mama ideală despre care citești în ghiduri de parenting, Emily rareori își amintește să-și hrănească copilul; Stephanie e pudică, Emily are expus acasă ditamai nudul cu ea. E o prietenie cât se poate de improbabilă, dar dinamica dintre ele se dovedește a fi excelentă.

Blake Lively și Anna Kendrick Foto: Screenshot YouTube/Lionsgate Movies

Într-o zi ca oricare alta, Emily anunță că pleacă din oraș și o roagă pe Stephanie să-i ia copilul de la grădiniță. Trec zile întregi fără ca excentrica mamă să dea vreun semn de viață, moment în care Stephanie se panichează și apelează la poliție. În paralel demarează propria ei investigație, ținându-și follower-ii la curent cu noile descoperiri. Din săpătură în săpătură își dă seama că nu știa mai nimic despre trecutul prietenei sale, care ascunde dubioșenii greu de digerat.

„A Simple Favor” m-a surprins constant, până-n punctul în care mi-am zis în gând: „Nu pot să cred cât de mult îmi place”. Personajele sunt dezvoltate încontinuu, chimia dintre Stephanie și Emily dă naștere unui dialog savuros, umorul își atinge ținta de fiecare dată, iar misterul descusut treptat îți menține rotițele creierului într-o mișcare continuă, formulând ipoteze pe bandă rulantă.

Foto: Screenshot YouTube/Lionsgate Movies

Mă așteptam ca tonul filmului să fie compromis de neobișnuita combinație thriller-comedie, dar „A Simple Favor” delimitează perfect momentele haioase de cele tensionate. Începe ca o comedie în toată regula, dar atmosfera devine tot mai sobră pe măsură ce ies la iveală secrete întunecate din trecutul lui Emily. Râzi când trebuie, te agiți pe marginea scaunului când trebuie.

Avem și o doză generoasă de plot twist-uri, poate chiar prea multe. Spre final mi s-a părut că scenariul se complică inutil, aburindu-ne cu false dileme și suspiciuni care nu duc nicăieri. Ieși puțin buimac din sală, dar la o scurtă recapitulare îți dai seama că totul e cât se poate de simplu.

Foto: Screenshot YouTube/Lionsgate Movies

Deși misterul propriu-zis te ține în priză pe întreaga durată a investigației lui Stephanie, adevărul iese la iveală destul de devreme și ajungem la un punct culminant prea puțin tensionat, în care avem deja puzzle-ul aproape complet rezolvat în minte. La fel se întâmplă și cu multe indicii majore dezgropate progresiv de protagonistă: ne sunt prezentate prematur, deci putem anticipa multe momente-cheie ale poveștii. Se putea mai bine, dar probabil că evenimentele se desfășoară conform romanului lui Darcey Bell, de la care a pornit ecranizarea.

„A Simple Favor” ajunge în cinematografele din întreaga țară vineri, 14 septembrie. Te asigur că NU e un „chick flick” și că merită două ore din timpul tău. O să-ți amintească de extraordinarul „Gone Girl” și - cu toate că scenariul nu se ridică la nivelul ăla - o să te implici 100% în firul epic, grație personajelor complexe, credibile, simpatice și interpretate de actori aleși inspirat.

Nota mea: 7,5/10

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile