Review: „Bad Times at the El Royale”, un thriller care ne amintește că nu există „oameni buni” și „oameni răi”

Share
Tweet
Chris Hemsworth în „Bad Times at the El Royale” Foto: Screenshot YouTube/20th Century Fox

Cu toții suntem cu toții capabili în egală măsură de fapte bune și de mârșăvii. În final, contează cât de împăcat ești cu tine însuți.

„Bad Times at the El Royale” e noul Mystery-Thriller al lui Drew Goddard, omul care a sfidat genul Horror și a încântat cinefilii cu mizeria aia de „Cabin in the Woods”. Acum, la a doua lui tentativă de lungmetraj, avem de-a face cu un film adevărat pe care îl putem lua în serios.

Poster oficial pentru „Bad Times at the El Royale” Foto: 20th Century Fox

Bad Times at the El Royale” ne transpune într-un motel (chiar dacă toată lumea îl numește hotel) ridicat fix pe granița dintre statele California și Nevada, acolo unde se intersectează destinele a șapte indivizi dubioși care târșâie după ei secrete care mai de care mai întunecate. Cel puțin, așa ne promite sinopsisul, ceea ce se dovedește a fi o minciună în cazul a cel puțin două personaje (jucate de Jon Hamm și Cynthia Erivo).

Jon Hamm în rolul lui Laramie Seymour Sullivan / Dwight Broadbeck Foto: Screenshot YouTube/20th Century Fox

Pe lângă cei doi pe care tocmai i-am menționat, în distribuție îi regăsim pe Jeff Bridges, Dakota Johnson, Chris Hemsworth, Cailee Spaeny și Lewis Pullman. Un cast all-star, în mare parte, care oferă un spectacol sângeros și incitant. Personajele sosesc la motel din motive diferite, fiecare cu câte un scop solid, și ajung să se cunoască reciproc nu din sociabilitate, ci constrânși de împrejurări. La un moment dat se trezesc captivi în El Royale, nevoiți să-și dezvăluie și să-și rezolve problemele în loc să mai fugă de ele.

Cynthia Erivo în rolul lui Darlene Sweet Foto: Screenshot YouTube/20th Century Fox

Sinopsisul duce automat cu gândul la „Zece Negri Mititei”, capodopera Agathei Christie și cel mai bine vândut roman polițist al tuturor timpurilor. Din cauza asta, te aștepți la un murder-mystery cu șapte suspecți care mor pe rând, uciși de criminalul camuflat printre ei. Eram convins că „El Royale” va merge în direcția asta (sau va devia foarte puțin de la formulă), dar nu. A făcut ceva nou. Mai puțin focalizat și mai puțin captivant, dar măcar nou.

Foto: Screenshot YouTube/20th Century Fox

Scenariul e destul de încâlcit, chiar dacă toate firele epice converg într-un final și până la urmă pricepi perfect șirul evenimentelor. Nu-i greu de înțeles, doar intenționat intenționat dezordonat. Etapizarea pe capitole e menită să compenseze pentru asta, fiecare fragment explorând un personaj diferit. Într-adevăr, toți își primesc momentul de glorie și reușesc să-și lase amprenta asupra poveștii într-un fel sau altul.

Cailee Spaeny în rolul lui Rose Summerspring Foto: Screenshot YouTube/20th Century Fox

Ritmul, în schimb, e sub orice critică. Pot să jur că punctul culminant s-a întins pe o treime din film, aproape un sfert. Mai mult decât atât, misterul întortocheat care-ți captează inițial atenția e rezolvat după o oră și-oleacă. Rămâi cu încă o oră întreagă lipsită de semne de întrebare majore, singura curiozitate fiind „Cine moare și cine supraviețuiește?”. Nu m-am atașat într-așa hal de vizitatorii motelului încât să tremur de nerăbdare așteptând răspunsul, deci spre final m-am trezit verificându-mi periodic ceasul.

Lewis Pullman și Jeff Bridges Foto: Screenshot YouTube/20th Century Fox

Tema principală a poveștii e dualismul spiritului uman, conflictul etern dintre bine și rău. Mesajul regizorului-producător-scenarist Drew Goddard e că nu putem cataloga oamenii drept „buni” sau „răi”, ci că suntem cu toții capabili în egală măsură de fapte bune și de mârșăvii. La final de zi, contează cât de împăcat ești cu propriile acțiuni.

Foto: Screenshot YouTube/20th Century Fox

„El Royale” explorează tema asta prin contraste destul de evidente: motelul e amplasat chiar pe granița dintre statele California și Nevada; în punctul culminant, personajele sunt obligate să aleagă între roșu și negru la jocul de ruletă; producătorul muzical pentru care lucrează Darlene (Cynthia Erivo) îi oferă două variante pentru continuarea carierei; toate personajele au dublă identitate; una dintre ultimele scene tratează o spovedanie care se desfășoară fix pe granița California-Nevada din holul motelului. Până și titlul filmului pune în contrast gravitatea evenimentelor cu prestigiul locului. Sunt chestii pe care nu le bagi de seamă dacă ești captivat de poveste, dar odată ce despici firu-n patru îți dai seama că... sunt destul de forțate. Simbolism rudimentar.

Granița dintre California și Nevada Foto: Screenshot YouTube/20th Century Fox

Din fericire, multe dintre minusurile astea sunt eclipsate de jocul actoricesc extraordinar. Cu excepția lui Jon Hamm, care pare desprins din cu totul alt film, toți actorii sunt în formă maximă. Jeff Bridges are o prestație atât de nuanțată și de răscolitoare, încât îi poate aduce pe unii spectatori în pragul plânsului. Valabil și pentru Cynthia Erivo, care-și rezumă perfect personajul numai prin privirile grăitoare și prin înflăcărarea cu care-și interpretează pasajele muzicale.

Cynthia Erivo în rolul lui Darlene Sweet Foto: Screenshot YouTube/20th Century Fox

Lewis Pullman fructifică la maximum gestica și mimica în încercarea izbutită de a creiona un personaj profund bulversat, disperat după izbăvire. Chris Hemsworth e pur și simplu de nerecunoscut, dezvăluind prin personajul Billy Lee un arsenal de abilități actoricești de care nu-l credeam capabil. Până și Hamm poate fi iertat prin faptul că, atunci când se comportă nefiresc, personajul lui joacă un rol. Un rol într-un rol, te-ai prins?

Chris Hemsworth în rolul lui Billy Lee Foto: Screenshot YouTube/20th Century Fox

Cinematografia ne oferă câteva cadre superbe, cu o paletă de culori foarte atent și inspirat selectată. Un simplu print screen cu Cynthia Erivo în costumația ei muștar, cu tapetul violet al camerei de motel pe fundal, merită înrămat. O să te îndrăgostești și de scenele exterioare din parcare, cu mașini lucioase pe caroseria cărora se reflectă neonul vulgar al motelului, în timp ce ploaia le lustruiește apăsat. Peisaje de genul ăsta clădesc o atmosferă răpitoare.

Foto: Screenshot YouTube/20th Century Fox

Coloana sonoră e un alt punct forte, bifând piese clasice remasterizate și multe fragmente muzicale sublime grație Cynthiei Erivo, care interpretează o cântăreață subapreciată. Deși în unele momente cântă pe degeaba și pare că nu intenționează să se oprească vreodată, asistăm la o scenă memorabilă în camera ei de motel în care acapella joacă un rol esențial. Vocea Cynthiei e acompaniată de bătăile ciocanului lui Jeff Bridges, într-un featuring neconvențional și absolut genial.

Per total, „Bad Times at the El Royale” e un film destul de bun, superb vizual, cu distribuție perfectă și un soundtrack care merită adăugat instant în playlist. Cu toate astea, ritmul dezechilibrat, durata (141 minute) și elucidarea prematură a misterului compromit în mare măsură experiența. Ar fi putut ieși un film perfect, dacă Drew Goddard avea pe cineva alături care să-i mai șlefuiască scenariul pe alocuri. Oricum, merită văzut.

Nota mea: 7/10

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile