Review: „Călugărița”, horror-ul anului, e poate cel mai bun ambasador al României în lume

Share
21
Tweet
Poster oficial pentru „The Nun” Foto: Warner Bros. Pictures

Da, poate chiar mai bun decât Simona Halep în momentul ăsta.

Sfera supranaturalului se extinde săptămâna asta cu o nouă poveste în Universul Cinematografic „The Conjuring”. Explorăm acum originile călugăriței demonice Valak (Bonnie Aarons), într-un prequel plasat în Transilvania anilor ’50. Regizorul Corin Hardy încearcă să dezvolte personajul care ne-a blestemat cu nopți albe după „The Conjuring 2” (2016), creionându-l în cel mai potrivit context posibil: România rurală, tărâmul habotniciei și – paradoxal – al superstițiilor.

Foto: Screenshot YouTube/Warner Bros. Pictures

După ce o măicuță e găsită moartă în condiții extraordinare la Abația Cârța, Vaticanul trimite un preot catolic (Demián Bichir) și o călugăriță-internă (Taissa Farmiga) să deslușească misterul macabru care face Țara Făgărașului să scuipe preventiv pe jos ori de câte ori e deschis subiectul. Ocazional îi ajută și Frenchie (Jonas Bloquet), un canadian stabilit în România care-i ghidează prin superstițiile locale jucând rolul de „comic relief”. Adică bufon.

Mi se pare incredibil nu faptul că filmările s-au desfășurat în România (Mogoșoaia, Palatul Parlamentului, Castelul Corvinilor etc.), ci că scenariul recunoaște fără ezitare treaba asta. Puteau filma aici și-apoi să spună că „The Nun” se petrece în Rusia, așa cum „Frații Bloom” (2008) s-au jurat că vechiul Cazino din Constanța e, de fapt, în Sankt Petersburg. De data asta, nu-i cazul. Țara noastră e menționată prin dialog de o groază de ori și avem chiar o măicuță Oana (Ingrid Bisu) care joacă un rol memorabil în punctul culminant. În ce privește departamentul tehnic, în viața mea n-am văzut atâtea nume de români înșirate la genericul unui blockbuster hollywoodian. Până și demonul Valak își trage numele din substantivul „valah”. Asta se întâmplă într-un film așteptat cu nerăbdare de milioane de spectatori din toată lumea, în cea mai îndrăgită și profitabilă saga Horror a momentului.

Castelul Corvinilor Foto: Screenshot YouTube/Warner Bros. Pictures

România pășește așadar în prim-planul cinematografiei mondiale. Chiar dacă țărișoara noastră e ilustrată ca un ținut barbar, înapoiat și paralizat de spaima duhurilor malefice, plasarea temporală în miezul secolului XX diminuează un pic imaginea negativă. În plus, focusarea pe latura paranormală stârnește curiozitatea cinefililor de pretutindeni, care până acum nu ne știau decât drept băștinași ai Țării lui Dracula.

Curiozitatea față de supranatural e în firea omului, iar filmul ăsta duce supranaturalul la extrem. Dacă străinii se înghesuiau până acum la excursii în Pădurea Hoia-Baciu, închipuie-ți prin ce boom ar putea trece turismul românesc după premiera mondială a „Călugăriței”. Și câte vizualizări noi o să strângă pagina de Wikipedia a României.

Am spus în titlu că „The Nun” e horror-ul anului, ceea ce e adevărat. Dar nu pentru că ar fi o capodoperă a genului, ci mulțumită fundației turnate de James Wan în anii trecuți. E horror-ul anului prin simplul fapt că reprezintă un nou capitol în Universul Cinematografic „The Conjuring”, așa cum orice nou film MARVEL trece automat în lumina reflectoarelor încă de la anunțarea pre-producției.

Pornind de la poveștile fascinante ale soților demonologi Warren, James Wan a scos în 2013 un film bun, urmat trei ani mai târziu de un sequel și mai bun (rara excepție de la regulă). Mai mult decât atât, a sădit pe ici, pe colo semințele unor potențiale spin-off-uri, îmbogățind povestea cu o mitologie misterioasă plină de potențial. Păpușa posedată Annabelle și călugărița demonică Valak sunt cele mai evidente exemple, care până la urmă chiar au fost fructificate în filme adiacente.

Taissa Farmiga Foto: Screenshot YouTube/Warner Bros. Pictures

Problema e că Wan s-a limitat la episoadele de bază, cele două „Conjuring”-uri, în vreme ce spin-off-urile au fost trântite în mâinile unor regizori mai puțin experimentați: John Leonetti, David F. Sandberg și Corin Hardy. Wan a continuat să supravegheze totul de pe scaunul producătorului, dar pare că a moțăit acolo. E admirabil să le dai unor nume noi ocazia să se afirme în domeniu, dar la nivelul ăsta e nevoie de mai mult control, de constanță, de o viziune omogenă pe termen lung. Nu e cazul aici.

Din păcate, „The Nun” e fix ce am sperat să nu fie: un festival de „jump scare”-uri care tratează povestea ca pe-o cursă în Trenulețul Groazei. Abuzează de momente „BAU!”, cea mai leneșă tactică de a speria un public, care devin total previzibile și ineficiente după câteva țipete în sală. Un Horror bun e ăla care te marchează, care te terorizează psihic printr-o atmosferă apăsătoare clădită treptat, care te face să privești constant peste umăr în drumul spre casă și să te culci cu lumina aprinsă. „The Nun” a preferat stilul ieftin care-ți face inima să tresară, ca apoi să râzi cu prietenii pe seama țipetelor voastre ascuțite. De-aia îl compar cu Trenulețul Groazei: pleci cu sentimentul că te-ai distrat, că a fost caterincă, ceea ce nu ar trebui să fie scopul unui film de groază.

Un alt motiv pentru care nu funcționează așa cum ar trebui e generozitatea cu care ne e dezvăluită Valak. Călugărița eponimă ne terorizează așa des protagoniștii, că ajungi treptat să memorezi fiecare detaliu al feței alterate prin CGI. Te obișnuiești cu chipul ăla palid până-n punctul în care devii aproape imun la urâțenia lui.

Compară asta cu primul „Alien” (1979) și întreabă-te de ce a ajuns SF-ul ăla un pilon al culturii populare. Răspuns: pentru că monstrul e doar presărat ocazional și fulgerător prin cadre. În majoritatea timpului vezi umbre, auzi pași, prezența creaturii ți-e sugerată prin indicii, iar imaginația ta e lăsată să completeze restul peisajului. Nimic pe lumea asta nu-i mai înfricoșător decât propria imaginație. Nici măcar colții însângerați ai Călugăriței.

„The Nun” dezamăgește aproape non-stop, dar m-a și surprins pozitiv în câteva cazuri. Avem parte de-un moment extrem de tensionat în actul III (slalomul lui Frenchie; o să-nțelegi la ce mă refer), care însă nu servește niciunui scop concret și durează prea puțin. Tema recurentă a scuipatului are parte de o concluzie surprinzătoare, deși ciuruită de goluri în logică. Scena finală e un bonus foarte tare, o conexiune cu primul „Conjuring” care încheie poetic un cerc de care uitaseși complet. Iar efectele vizuale, la care au muncit zi și noapte zeci de români, sunt mult peste așteptările promise de bugetul modest (22 milioane $, cică).

„Călugărița: Misterul de la Mănăstire” ajunge pe marele ecran vineri, 7 septembrie, inclusiv în format IMAX. Cred că merită văzut de orice român care se bucură atunci când țara lui e asociată cu altceva decât Hagi, Ceaușescu sau Nadia Comăneci. Dacă vrei să-l urmărești strict din perspectiva unui cinefil detașat, mai bine-ți îngropi așteptările la intrarea în sală. Și să le îngropi de vii, fără vreun clopoțel la celălalt capăt al sforii.

Nota mea: 5,5/10

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile