Review „First Man”: un pas mic pentru Ryan Gosling, un salt uriaș înspre Oscaruri

Share
Tweet
Ryan Gosling în rolul lui Neil Armstrong Foto: Poster oficial pentru „First Man” / Universal Pictures

Vom auzi de „First Man” la următoarea ediție a Galei Oscar până ne vom sătura de el.

„First Man”, noua dramă al lui Damien Chazelle („La La Land”), ne transpune în cursa spațială a anilor ’60 dintre SUA și URSS. Îl urmărim pe Neil Armstrong (Ryan Gosling) începând din 1961, pe vremea când era un simplu pilot de încercare, până în vara lui 1969, când a intrat în istorie drept primul om care să calce pe suprafața Lunii. În loc să ne axăm strict pe misiunea Apollo 11, cea în urma căreia s-a realizat prima aselenizare, trecem în revistă toate momentele-cheie din viața lui Armstrong care i-au conturat personalitatea și care i-au influențat cariera legendară.

Neil Armstrong după un test eșuat Foto: Screenshot YouTube/Universal Pictures

Prima oară când ai citit despre Neil Armstrong, în copilărie, probabil că pagina aia din enciclopedie ți-a făcut ochii să sclipească și ți-ai zis: „Wow, ce noroc pe ăsta! Ce-aș fi vrut să fiu în locul lui!”. Încă nu sunt sigur ce și-a propus Damien Chazelle prin „First Man”, dar îți spun ce reușește: să ne facă să nu-l mai invidiem deloc pe Armstrong. Chiar să ne bucurăm că nu am fost vreodată în pielea lui.

Ryan Gosling în rolul lui Neil Armstrong Foto: Screenshot YouTube/Universal Pictures

Ryan Gosling ilustrează un protagonist șters, distant, tăcut și veșnic deprimat. Empatizăm cu el, având în vedere că o tragedie familială îl marchează încă din primul sfert de oră al filmului, dar rămânem timp de două ore în compania unui erou epuziat psihic, stors de viață până la ultima picătură. Prin fiecare replică mormăită și fiecare privire tristă îți transmite și ție, spectatorului, o parte din apăsarea lui sufletească. Nu-i o senzație deloc plăcută, la fel cum nu ne-am bucurat să urmărim nici fața posacă a lui Casey Affleck în „Manchester by the Sea”. Efectul e aproximativ același.

Ryan Gosling în rolul lui Neil Armstrong Foto: Screenshot YouTube/Universal Pictures

Nevasta lui Neil, jucată de Claire Foy, e singura care conferă vreun pic de energie filmului. Ea face tot posibilul să-l readucă pe protagonsit cu picioarele pe pământ (metaforic), să-l apropie de copii, să-l încurajeze în general. Deși intențiile îi sunt admirabile și-i pricepem complet frustrarea, uneori poate deveni la fel de enervantă ca Skyler din „Breaking Bad”.

Claire Foy în rolul lui Janet Armstrong Foto: Screenshot YouTube/Universal Pictures

Relația lui Neil cu cei din jur e unidirecțională, indiferent că vorbim despre rudele apropiate sau despre colegii de la NASA. Prin asta mă refer la faptul că restul personajelor încearcă încontinuu să ajungă la el, să dărâme zidurile antisociale după care s-a baricadat, în timp ce Neil bântuie pe lângă ele doar forțat de circumstanțe. Distanțarea e tema principală a filmului, sugerată prin geamuri, zbor și moarte. În vreme ce Agenția Spațială face tot posibilul să-l îndepărteze cât mai mult pe om de sol, protagonistul se îndepărtează de cei dragi și de el însuși.

Ryan Gosling și Claire Foy Foto: Screenshot YouTube/Universal Pictures

Trebuie să înțelegi din start că „First Man” nu e un film despre misiunea Apollo 11, despre aselenizarea propriu-zisă, ci e portretul cinematografic al lui Neil Armstrong, o trecere în revistă a evenimentelor din viața privată care l-au adus în postura de prim om pe Lună. Lasă deoparte speranțele la o aventură epică și înălțătoare, pentru că nu te așteaptă decât realism brutal.

Nava Apollo 11 Foto: Screenshot YouTube/Universal Pictures

Atmosfera deprimantă atinge apogeul chiar pe suprafața Lunii, după ce Armstrong rostește celebrul „Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”. Urmează cadre impresionante vizual și cât se poate de sugestive pentru singurătatea care-l macină, printre care o panoramare completă și dezolantă în jurul astronautului. Un viitor moment clasic în cinema. Liniștea e și ea folosită înțelept în astfel de scene, amplificând disperarea.

Primul om pe Lună Foto: Screenshot YouTube/Universal Pictures

Neil explică la un moment dat că NASA nu explorează doar de dragul explorării, ci că ne așteaptă acolo sus lucruri pe care ar fi trebuit să le vedem de mult, doar că încă nu avuseserăm posibilitatea. El pleacă în spațiu cu un scop concret, căutând necunoscutul, dar odată ajuns pe Lună descoperă că nu-i absolut nimic acolo. Doar pulbere albă și vid. Nu simte că a realizat nimic, nu lasă de înțeles că l-ar bucura vreun pic realizarea istorică. O fi un salt uriaș pentru omenire, dar pentru individul Neil Armstrong e într-adevăr un pas insignifiant. El rămâne același om deznădăjduit.

Ryan Gosling în rolul lui Neil Armstrong Foto: Screenshot YouTube/Universal Pictures

Sună a film căruia să-i dai „play” pe fundal în timp ce-ți tai venele. Nu zâmbim și noi puțin? Am râs doar în vreo două momente, dar în niciunul dintre ele nu sunt sigur că umorul a fost intenționat. Spre exemplu, în ultimele minute petrecute cu familia înainte să decoleze înspre Lună, Neil stă de vorbă cu cei doi băieți ai săi, pregătindu-i psihic pentru eventualitatea în care nu se va mai întoarce pe Terra. Faza e că tuturor întrebărilor le răspunde exact ca și cum ar discuta cu jurnaliști: îi ia pe ocolite și le îndrugă clișee gen „Suntem încrezători în reușita misiunii”, cum ar face un PR-ist de la NASA. Poți interpreta asta ca fiind trist, dovadă a unei relații anormale, sau poți să râzi de rigiditatea lui așa cum am făcut eu.

Foto: Screenshot YouTube/Universal Pictures

Ritmul mi s-a părut că suferă pe alocuri. Deși actul III e tensionat și hipnotizant, multe scene anterioare puteau fi lejer tăiate la montaj, pentru că pur și simplu te moleșesc inutil. În plus, scenariul sare peste majoritatea misiunilor Apollo până să ajungă la #11, ceea ce poate crea o stare de confuzie și/sau frustrare. Era suficient măcar să le menționeze în treacăt, cum se face de regulă prin clasica compilație a titlurilor din ziare. Nu zic să fi folosit fix clișeul ăsta, dar puteau găsi soluții să le rezume de dragul unei tranziții mai fluente.

Foto: Screenshot YouTube/Universal Pictures

Oricum, „First Man” e - fără îndoială - un film bun. Fiind lansat în plin „Oscar season”, mă aștept să primească nominalizări pentru cel mai bun actor în rol principal, cea mai bună actriță în rol principal, cel mai bun regizor, cea mai bună cinematografie, cea mai bună editare sonoră și cel mai bun scenariu adaptat, ba chiar cel mai bun film. Poate că va câștiga o statuetă sau două, dar premiile contează mai puțin. Important e că filmul lui Damien Chazelle te absoarbe complet, te face să empatiezi puternic cu protagonistul, uimește prin efecte vizuale realiste și sfidează tiparul clasic hollywoodian în care te-ai aștepta să se încadreze o astfel de poveste. Totuși, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare (durează 2h, 21 minute) și să fii dispus să-ți sacrifici starea de spirit pentru tot restul zilei. Rămâi cu un gust amar la final.

„First Man” (tradus „Primul om pe Lună”) ajunge în cinematografele din România vineri, 12 octombrie.

Nota mea: 7,5/10

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile