Review: „Peppermint”, un film sângeros în care ești de partea criminalului în serie

Share
Tweet
Jennifer Garner în posterul oficial pentru „Peppermint” Foto: STXfilms

Culmea, criminalul în serie e personajul pozitiv în toată povestea asta.

„Peppermint” e noua dramă-acțiune a lui Pierre Morel, regizorul (deja) clasicului „Taken”. Ăla în care Liam Neeson amenință telefonic cu moartea și-i vânează pe răpitorii fiicei lui. Mă așteptam acum la o poveste similară ca divertisment și calitate, deși eram conștient că tonul e infinit mai sobru. Greșeala mea: n-am luat în calcul faptul că „Taken” a fost scris de celebrul Luc Besson, în timp ce „Peppermint” e născocirea unui tip pe nume Chad.

Foto: STXfilms, via uproxx.com/movies/peppermint-movie-review

Jennifer Garner joacă rolul lui Riley North, o americancă obișnuită care duce o viață banală – dar fericită - împreună cu soțul și cu fiica ei. Tocmai când sărbătoreau ziua fetiței într-un parc de distracții, viața lui Riley e iremediabil dată peste cap într-o fracțiune de secundă: vede cu propriii ochi cum soțul și fiica se prăbușesc la pământ, răpuși de o ploaie de gloanțe lansată dintr-o mașină neagră, din motive pe care încă nu le cunoaște. Nu a fost spoiler – pe asta se bazează întreg sinopsisul. Protagonista face tot posibilul să-i trimită în spatele gratiilor pe criminali, dar sistemul juridic corupt își bate joc de ea. Cu moralul la pământ, Riley dispare fără urmă, iar după cinci ani se întoarce însetată de răzbunare.

Foto: STXfilms, via hotnewtrailers.com

Sună promițător, nu? Așa am zis și eu, dar până la urmă „Perppermint” s-a dovedit a fi pur și simplu un film OK, ușor tensionat pe alocuri, cu multe erori de logică.

Prima parte a filmului se desfășoară pe repede-înainte, deși e un act crucial pentru conturarea personajelor și pentru aprofundarea relațiilor dintre ele. Inițial pot părea niște banalități, dar sunt motorul emoțional al întregului film și atribuie însemnătate fiecărui viitor gest al protagonistei. Am rămas cu senzația unei introduceri repezite, superficiale, probabil din nerăbdarea scenaristului de a ajunge mai repede la partea cu împușcături. A bifat toate elementele de care era nevoie, dar le-a păstrat la minimumul necesar pentru calificativul de trecere.

Foto: Screenshot, Youtube

Apreciez că regizorul s-a abținut de la cadre „cool” cu împușcături în slow-motion sau acrobații inutile, pentru că nu s-ar fi potrivit deloc cu tonul filmului și ar fi compromis orice urmă de realism. În loc de momente SF matrixiene, Riley se remarcă ocazional prin strategii creative de poziționare pe „câmpul de luptă”, surprinzându-și de fiecare dată oponenții.

Dar să nu crezi că realismul e cuvântul de ordine în „Peppermint”. Simplul fapt că unei mame comune din suburbii i-au ajuns cinci ani de antrenament fizic ca să poată înfrunta o armată de asasini profesioniști e de-a dreptul hilar. Când liderul unui cartel de droguri - cel mai periculos om din întreg statul – află că vii să-l asasinezi, se înconjoară automat cu cei mai buni oameni din subordinea lui. Își formează un scut uman din ucigași înnăscuți care și-au dovedit îndemânarea de-a lungul anilor. Vii tu după cinci ani de box și îi umilești singură pe toți, fără cine știe ce efort? Improbabil.

Foto: Screenshot, Youtube

Chiar și așa, Jennifer Garner joacă excelent rolul mamei orbite de ură și însetate de sânge. Deși arde de nerăbdare să-i pedepsească pe toți cei care i-au distrus viața, chipul ei e permanent schimonosit de suferința lăuntrică. Prin mimică ne amintește constant că nu o bucură rolul de justițiar, ci și-l asumă din pură obligație morală. Știe că nimic nu-i va readuce la viață pe cei dragi ei, dar strânge din dinți și continuă pe drumul fără întoarcere.

Totuși, oricât de înverșunată și sigură pe ea ar fi protagonista, în multe momente lasă impresia că-i bătută în cap. Umblă de nebună prin oraș cu fața descoperită, îmbrăcată ostentativ în uniforma neoficială a justițiarilor, înarmată până-n dinți, deși e conștientă că poliția o caută și o poate identifica pe loc. Chiar ajunge să fie filmată în câteva ocazii, de-a lungul celor cinci ani de autoexil, perioadă în care (chipurile) se străduia să fie invizibilă. Nici măcar să-și vopsească părul nu s-a gândit.

Foto: Screenshot YouTube.com

Avem parte și de-un plot twist pe care-l poți adulmeca minute bune înaintea dezvăluirii, dar care nu influențează povestea în absolut niciun fel. A fost strecurat în scenariu doar din obligația de a bifa un ingredient popular al rețetei succesului, în speranța că momentul „WTF” va lăsa buimac publicul tot restul serii. Nu a funcționat. E ca o cireașă pusă în vârful unui tort care nu are nevoie de fructe. O cireașă de-aia cu gust sintetic de la o cofetărie no-name.

Apropo de inutilități, avem un întreg subplot despre cum acțiunile lui Riley conduc la scăderea ratei criminalității într-un cartier populat de oameni fără adăpost. Nu aflăm concret de ce se întâmplă asta, ținând cont că ea avea o listă neagră cât se poate de precisă, deci nu vâna infractori la modul general. Mai mult decât atât, logic ar fi ca după ce ea îi ajută pe homeleși în desfășurarea acțiunii, comunitatea lor să-i întoarcă favoarea în punctul culminant. Am tot așteptat momentul ăsta obligatoriu, dar cred că scenaristul – băiatul ăsta, Chad – și-a pierdut ideile pe drum.

Peppermint: Gustul Răzbunării” ajunge în cinematografele din România vineri, 21 septembrie. Dacă ai chef de-un thriller sobru, plin de acțiune și pus în scenă de o distribuție talentată, ți-l recomand. Dar dacă ești în căutarea unei povești profunde despre depășirea tragediilor, importanța familiei sau găsirea motivației de a trăi, nu-i ăsta filmul pentru tine.

Nota mea: 6,5/10.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile