Toată lumea laudă noul film românesc „Charleston”, dar nu înțeleg de ce

Share
Tweet
Radu Iacoban și Șerban Pavlu Foto: Facebook/Charleston 2017

L-am văzut și eu aseară la cinema. A fost o experiență intensă, în sensul c-am purtat o bătălie aprigă cu somnul.

Urmează mici spoilere pentru film, dar dacă ai văzut trailerul și știi sinopsisul, n-o să te surprindă absolut nimic. Hai să începem.

Dacă te-apuci să cauți „Charleston” pe Google, o să te-mpiedici la tot pasul de sintagma „filmul verii”. Cel mai așteptat film al verii, cea mai lăudată producție românească din ultima vreme, noul favorit al criticilor etc. „Mai rar un film românesc cu un asemenea potențial de public”, scrie Cineuropa. Aiurea.

Foto: The Upcoming

Sinopsisul e, într-adevăr, interesant. Protagonistul e un văduv pe nume Alexandru (Șerban Pavlu). Soția lui, Ioana (Ana Ularu) a murit în urmă cu câteva săptămâni, spulberată de-o mașină. Fix în seara în care împlinește 42 de ani, Alex primește un cadou absurd: vizita unui anume Sebastian (Radu Iacoban), care pretinde că i-a fost amant Ioanei în ultimele cinci luni. Sebastian suferă cumplit după moartea Ioanei și s-a gândit să-i viziteze văduvul în speranța că se vor ajuta reciproc, că vor depăși împreună momentul și că va afla mai multe despre răposată cu ocazia asta. După cum îți poți imagina, Alex nu-i tocmai încântat de situație.

Foto: Radio Romania Cultural

Regizorul și scenaristul Andrei Crețulescu încearcă să contureze niște momente suprarealiste, dar se potrivesc ca nuca-n perete în contextul unui film destul de ancorat în realitate. Rezultă o atmosferă inconstantă, ca și cum regizorul ar da brusc filmul pe pauză și-ar vârî secvențe din alte materiale.

Dialogul e cât se poate de fals, teatral, și-ți amintește încontinuu că urmărești simpli actori în fața unei camere de filmat. Replici precum „Dragul meu, ți-aș fi profund îndatorată” sau „Foarte touchant” compromit orice urmă de realism.

Foto: Youtube

Ritmul e extraordinar de lent. Nu chiar la nivelul „Călăuzei” lui Tarkovski, dar suficient încât să-mi verific ceasul constant. La un moment dat chiar am intrat pe IMDb să aflu cât durează filmul, cât mai am de îndurat. Am înjurat în gând când am citit „1 h 59 min”.

Jocul de cameră contribuie și el masiv la plictiseală. Când Sebastian s-a apucat să-i povestească lui Alexandru cum a ajuns să se cupleze cu nevastă-sa, cameramanul a încremenit vreo 5 minute. Un singur cadru cu doi bărbați față-n față, unul vorbind și altul fumând, fără să se întâmple nimic interesant vizual. Niciun prim-plan, niciun zoom, nimic. Prietena mea a adormit în timpul scenei ăsteia și nu pot s-o învinuiesc.

Foto: Youtube

Dacă mergi la „Charleston” pentru Ana Ularu, o să fii groaznic de dezamăgit. Actrița care a jucat alături de Tom Hanks în „Inferno” nu apare aici decât vreo 15 secunde. Cumpără ceva din piață fără să spună o vorbă, face câțiva pași pe stradă și – bam! – o lovește mașina. Atât.

Lăsând deoparte plictiseala cruntă, nici cinematograful mizer în care-am prins proiecția nu mi-a ușurat experiența vizionării – din contră. Am văzut „Charleston” la Cinema Europa, pe lângă Foișorul de Foc, și-am înțeles repede de ce costă doar 7 lei biletul. Vorbim despre o ruină minusculă care nici măcar nu-ți rezervă locuri concrete în sală, ci merge pe premisa „Primul venit, primul servit”. Dacă n-ai noroc, poți să stai în picioare. Ecranul e cocoțat inexplicabil de sus, ca să ai mereu o poziție incomodă, iar un balcon amplasat la fel de prost reduce vizibilitatea în partea de sus. Uite o poză, ca să înțelegi la ce mă refer:

Foto: Facebook

Pur și simplu incredibil. La final au urcat pe scenă actorii împrună cu regizorul, să spună două-trei vorbe și să răspundă întrebărilor publicului. Drăguț, dar ar fi fost și mai drăguț dacă mergea microfonul. Ori se auzea încet și distorsionat, ori deloc. Organizare de toată jena.

Foto: Facebook

Mă rog, să revenim la filmul propriu-zis. Coloana sonoră inspirată a fost unul dintre puținele lucruri care mi-au plăcut. M-a ajutat să rămân treaz și a creat câteva momente drăguțe de-a lungul celor două ore.

Șerban Pavlu merită și el toate aprecierile. Chiar dacă 90% din timp fumează, mormăie și bea, are izbucniri energice care-l fac într-adevăr să pară la capătul răbdării. Joacă perfect rolul omului răvășit care se închide în el, inapabil să depășească tragedia. În plus, are o „chimie” bună cu Radu Iacoban, ciocnirile dintre ei fiind singurele momente în care am zâmbit.

Foto: News.ro

Premiat la festivalurile internaționale de film Minsk și Uruguay, „Charleston” e debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Crețulescu. A început cu dreptul în ce privește aprecierea criticilor și nu pot decât să-i urez succes mai departe în carieră. Mă bucur că există oameni care se distrează la filmul lui, care râd în hohote și care nu regretă timpul petrecut urmărindu-l, deși nu-i înțeleg deloc.

„Charleston” mi s-a părut o pierdere totală de timp, o poveste cu potențial comic ruinată de dialogul artificial, ritmul moleșitor, jocul de cameră static și durata prea mare. Aș fi plecat după primele 20 de minute, dar am zis să rămân până la final ca să pot scrie toate astea. E singurul motiv pentru care am rezistat atâta.

Nota mea: 4/10.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile