Glory, un film despre corupția din Bulgaria, a câștigat Trofeul Cinepolitica 2018

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
11
Tweet
Glory

Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica și-a desemnat câștigătorii duminică, 22 aprilie.

„Gloria”/ „Glory”, filmul tandemului bulgar Kristina Grozeva și Petar Valchanov, o parabolă socială ce explorează corupția, diferențele de clasă și prăpastia dintre zonele urbane și cele rurale din Bulgaria contemporană, a câștigat Trofeul Cinepolitica, în timp ce documentarului „Of Fathers and Sons” (r. Talal Derki) i-a fost acordată o Mențiune Specială.

Premiat deja la festivaluri de film importante, precum Locarno sau TIFF, „Gloria”/ „Glory” a cucerit deopotrivă publicul, dar și juriul Cinepolitica „pentru felul în care portretizează politica balcanică actuală, mixând o poveste dramatică cu elemente de comedie, dar mai ales pentru maniera în care un film de ficțiune este construit prin mijloace specifice unui film documentar”.

„Of Fathers and Sons”, un documentar dur și complex regizat de sirianul de origine kurdă Talal Derki, care ne face brutal părtași la intimitatea unei familii de fundamentaliști islamici, a fost premiat cu o Mențiune Specială.

„Este un film care ar putea fi controversat în România, pentru care probabil că publicul nu este pregătit, iar cine îl vede, ar trebui să o facă cu mintea deschisă”, a adăugat juriul Cinepolitica 2018.

În perioada 18 – 22 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Institutul Balassi din București, spectatorii Cinepolitica au putut vedea 16 filme de ficțiune și documentare, printre care s-au numărat „În intuneric” / „In The Fade”, cea mai nouă producție semnată de Fatih Akin, „Interpretul” / „The Interpreter”, un road movie dulce-amarui în regia lui Martin Sulik, cu marele cineast ceh Jiri Menzel în rolul principal, sau multipremiatul lungemetraj de debut al regizorului român Daniel Sandu, „Un pas în urma serafimilor”.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile