„Widows”, cel mai promițător Thriller al toamnei, e noul pretendent la un car de Oscaruri

Share
Tweet
Viola Davis și Liam Neeson Foto: 20th Century Fox

Distribuția clar merită niște statuete de aur. Una de căciulă, dacă se poate.

Regizat de Steve McQueen („12 Years a Slave”) și scris de Gillian Flynn („Gone Girl”), „Widows” e un nou Heist-Thriller extrem de ambițios și plin de potențial. Urmărim un grup de trei femei - jucate de Viola Davis, Michelle Rodriguez și Elizabeth Debicki – rămase văduve după ce soții lor infractori au fost uciși în timpul unui jaf. Deși nu fuseseră vreodată implicate în cariera infracțională a bărbaților, se văd nevoite să curețe mizeria lăsată-n urmă de ei. Nu de alta, dar mafiotul pe care soții l-au ușurat de 2 milioane $ își vrea acum banii înapoi. Folosindu-se de schița unui nou jaf din carnețelul răposatului iubit, Veronica (Viola Davis) le convinge pe celelalte două văduve să i se-alăture în aplicarea planului, să-și asigure un viitor lipsit de alte presiuni.

Văduvele Foto: 20th Century Fox

Ca să înțelegi de ce am numit „Widows” cel mai promițător thriller al toamnei, e suficient să arunci o privire peste numele implicate în producție. Pe lângă Steve McQueen și Gillian Flynn, mi-ar trebui un pergament întreg pentru distribuția all-star: Viola Davis, Liam Neeson, Jon Bernthal, Michelle Rodriguez, Robert Duvall, Colin Farrell, Daniel Kaluuya, Cynthia Erivo. Filmul ăsta strigă „Oscar!” prin toți porii. Cu atât mai mult cu cât abordează teme precum adulter, prostituție, rasism, emanciparea femeilor abuzate și/sau exploatate de soți infractori, pierderea unui copil, corupție în culisele alegerilor electorale sau coliziunea dintre clase sociale. Tuturor acestor ingrediente li se adaugă o glazură Crime-Heist-Thriller, în speranța că te vei linge pe degete după ce savurezi mesajele.

Foto: 20th Century Fox

Problema e că unele dintre aceste teme par extrase din filme diferite, cusute laolaltă neinspirat pe masa de montaj. Rezultă un lungmetraj destul de eterogen și defocalizat. E ca un tort preparat prin îmbinarea mai multor rețete: fiecare sună delicios luată separat, dar când le pui pe toate grămadă și le mănânci dintr-o singură ședere, te ridici de la masă balonat, ușor îngrețoșat și confuz. Nu-ți mai dai seama pe ce anume ar fi trebuit să-ți concentrezi simțurile și constați că n-ai înțeles mare lucru din preparat.

Daniel Kaluuya și Brian Tyree Henry Foto: 20th Century Fox

Pe lângă minimalizarea tematicii, n-ar fi stricat nici o comprimare a firului epic. Fiecare rubrică din planul „văduvelor” e bifată cu ajutorul unui personaj diferit, care vine la pachet cu propriile obstacole în calea cooperării. Unele personaje secundare mergeau fuzionate pentru un plus de cursivitate în desfășurarea acțiunii, iar la altele se putea renunța total.

Avem un plot twist de zile mari, dar surpriza dezvăluirii e stricată prematur. Chiar cu zeci de minute mai devreme decât ar fi trebuit. Mă refer la scena cu câinele râcâind ușa - o să înțelegi când vezi filmul -, care ruinează inutil punctul culminant și ne privează de-un șoc spectaculos. Două secunde tăiate la montaj ar fi rezolvat totul, dar nu știu ce-a fost în capul lui McQueen.

Robert Duvall Foto: 20th Century Fox

Pe de altă parte, cel mai mare plus e distribuția fenomenală. Numele grele și-au confirmat încă o dată abilitatea de a duce pe umeri un întreg film, compensând pentru toate neajunsurile lui. Viola Davis se remarcă în rolul eroinei principale, o femeie care a pierdut tot ce avea mai drag pe lume, iar acum nu vrea decât liniște și timp să-și lingă rănile. Se impune în fața partenerelor ca un lider hotărât și neînfricat, dar îi simțim toate ezitările și temerile când rămâne singură în fața oglinzii. La polul opus e antagonistul lui Daniel Kaluuya, un asasin lipsit de emoții care-ți trimite fiori pe șira spinării dintr-o simplă privire ostilă. E imprevizibil ca un vulcan latent, iar mimica bizară a actorului parcă face timpul să stea în loc.

Daniel Kaluuya (dreapta) Foto: 20th Century Fox

În final, „Widows” m-a lăsat ușor frustrat. Am simțit că nu și-a atins potențialul maxim tocmai din exces de zel, din dorința de a explora cât mai multe laturi ale poveștii într-un timp insuficient. Poate că s-ar fi transpus mai bine într-o mini-serie Netflix, alcătuită din vreo 10 episoade, fiecare capitol disecând un anumit personaj.

Poster oficial „Widows” Foto: 20th Century Fox

Chiar și așa, premisa interesantă oferă multe scene captivante, iar prezența impunătoare a lui Daniel Kaluuya proiectează permanent o umbră care înghite tot ce-i iese în cale, întinzându-se amenințător înspre protagoniste. De unul singur reușește să creeze momente memorabile și să încordeze întreaga atmosferă, printr-o prestație care merită standing ovation. Jocul actoricesc al tuturor e de nota 10, iar asta conferă un plus de profunzime și de atractivitate personajelor creionate de Gillian Flynn. Chiar dacă nu-ți pasă întotdeauna de acțiunile lor propriu-zise, e plăcut să le urmărești.

„Widows” are premiera națională vinerea asta, 23 noiembrie, și îți recomand să-ți rezervi bilet. Nu l-aș numi neapărat un „must see”, dar cred c-o să te țină în priză mare parte din timp.

Nota mea: 7/10.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile