Snoop Dogg nu mai vine la final de august în România, dar vine în 2019 și va susține un concert LIVE 100%

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
22
Tweet
Snoop

Cu ceva timp în urmă, vă povesteam despre cum Snoop Dogg va ajunge, în sfârșit, în România, într-un show pe care urma să-l țină la Arenele Romane, pe 29 august.

Tare ne-am bucurat, dar apoi tare ne-am bosumflat când am aflat că Snoop urma să nu cânte live, ci să prezinte show-ul DJ Snoopadelic, unde, practic, ar fi pus doar muzică.

Iată că lucrurile s-au aranjat astfel încât să fie și fanii mulțumiți - artistul nu mai ajunge în 2018 la București, dar va ajunge în 2019, pentru un spectacol 100% live cu numele de "Concert Aniversar Live 100% – 25 de ani Snoop Dogg".

Snoop

Organizatorii concertului, Phoenix Entertainment, sunt cei care au confirmat vestea: "Din motive independente de noi, mult așteptata întâlnire cu Snoop Dogg din 29 august de la Arenele Romane va fi amânată pentru anul următor. Vom reveni în cel mai scurt timp posibil cu noua dată, locația rămânând aceeași - Arenele Romane".

Snoop

Dacă ți-ai luat deja bilet pentru DJ Snoopadelic, atunci păstrează-l, pentru că va fi valabil și pentru concertul din 2019, fără să mai dai vreun ban în plus. Dacă-ți dorești banii înapoi, o poți face direct la agenţiile de unde au fost achiziţionate, începand cu 10 septembrie.

În cazul în care DJ Snoopadelic ți s-a părut penibil și nu ți-ai luat bilet, poate te răzgândești pentru 2019 - biletele vor costa 335 lei. Ce zici?

PS: până la anu', însă, îți poți cumpăra cartea de bucate pe care o va lansa Snoop în octombrie 2018, From Crook to Cook.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile