Două românce se vor căsători în Italia, departe de România tradiționalistă

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
58
Tweet
Sursă foto: flickr.com

În timp ce în România încă se mai vorbește despre acel referendum pentru redefinirea familiei tradiționale, două românce au ales să-și oficializeze relația și să întemeieze împreună o familie în Sardinia, Italia. Dacă nu mă înșel, este vorba despre o premieră: prima căsătorie între două românce.

Cele două femei sunt Liliana Crăciun (50 de ani, din Brăila, badantă) și Ramona Dinescu (42 de ani, din Bistrița, asistentă medicală), iar relația lor durează de mai bine de 15 ani. În ultimii 10 ani, viețile celor două românce s-au desfășurat între Nuoro și Sassari, orașele în care cele două și-au găsit de muncă.

Liliana și Ramona se vor căsători în Nuoro, Sardinia, iar primarul Andrea Soddu va oficia personal ceremonia.

Sursă foto: lanuovasardegna.it

Cele două românce vor să facă acest lucru cât mai curând, următorul pas fiind o vizită în România, pentru a obține toate documentele necesare.

„Suntem foarte bucuroase că putem în sfârșit să facem acest pas, suntem împreună de cincisprezece ani. Am așteptat mult timp această lege care permite căsătoria cuplurilor homosexuale și în sfârșit, iată-ne aici. Eu, în luna iulie, m-am întors acasă și am făcut toate actele, lipsesc doar documentele Ramonei”, a declarat Liliana pentru publicația La Nuova Sardegna.

„Am sosit în Sardegna acum zece ani, întâi a venit partenera mea, Ramona, care a găsit un loc de muncă și a început să lucreze ca asistentă medicală. O lună mai târziu am decis să o urmez și am venit și eu. Aici, în Nuoro, am găsit mulți prieteni. Orașul ăsta a devenit a doua mea casă și aici am decis să ne căsătorim. În țara mea din păcate, nu există încă nicio legislație care să permită căsătoriile homosexuale. Sper că și acolo se vor decide să facă acest pas spre civilizație cât mai curând posibil”, a mai spus Liliana pentru aceeași publicație.

Primarul orașului Nuoro a declarat că orice persoană este binevenită să trăiască sau ca să se căsătorească în orașul pe care-l administrează.

Iată și un clip din care îți poți face o impresie despre cum arată Sardinia:

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile