Cuplurile LGBTI din Germania pot adopta copii, a fost înregistrată deja prima astfel de adopție

Gruia Dragomir

Story Finder
Share
Tweet
Sursa foto: commons.wikimedia.org

În timp ce la noi se plănuiește organizarea unui referendum prin care să fie modificată Constituția în sensul redefinirii familiei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, promovat de Inchiziția pentru Familie, în Germania au fost legalizate căsătoriile între persoanele de același sex și, în plus, acestea se bucură de absolut aceleași drepturi ca „familile tradiționale”. Da, au voie și să adopte copii. Cam asta este distanța dintre noi și Germania, țară despre care știm că o duce „rău”, pentru că și-a renegat valorile tradiționale.

De fapt, cei 2 bărbați care s-au căsătorit la doar o zi după legalizarea căsătoriilor gay în Germania, Michael și Kai Korok, au primit permisiunea de a adopta un copil care fusese plasat în îngrijirea lor, în vârstă de doi ani. Ei făcuseră o cerere în acest sens înainte de legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex, iar aceasta a fost acum aprobată de un tribunal din districtul Kreuzberg din Berlin, au anunțat reprezentanții Federației Persoanelor Lesbiene și Gay din Germania (LSVD).

„Este un sentiment minunat să fim înregistrați oficial ca părinți", a declarat Michael Kork.

În Germania parteneriatele civile pentru cuplurile de același sex erau permise încă din anul 2001, dar noua lege oferă cuplurilor LGBTI același statut cu cel oferit cuplurilor heterosexuale căsătorite. Înainte, persoanele gay trebuiau să depună cereri individuale dacă doreau să adopte un copil.

Parlamentul Germaniei a votat cu o largă majoritate în favoarea adoptării drepturilor egale în privința căsătoriei, în luna iunie, iar legea a intrat în vigoare pe 1 octombrie.

Românii ar trebui să se decidă care e direcția spre care vor să-și îndrepte țara: Rusia (prin limitarea drepturilor omului, pentru a oferi o putere și mai mare Bisericii și, indirect, clasei politice care e mână în mână cu Biserica) sau Germania (prin respectarea drepturilor omului și acceptarea faptului că putem trăi împreună în armonie chiar dacă suntem diferiți).

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile