Ariana Grande nu stă deloc - a scos deja o piesă dedicată foștilor iubiți, dar și celor care trec prin despărțiri

Analia Milcoiu

Ghost Writer
Share
Tweet
Ariana

Nu știu cum, dar toată lumea vorbește depre Ariana Grande. Pe lângă faptul că este urmărită de 133 de milioane de oameni pe Instagram, tânăra de 25 de ani este incredibil de drăguță și talentată.

Chiar dacă are foarte mult succes, asta nu înseamnă că Ariana n-a avut și probleme extrem de mari - pe lângă faptul că se luptă cu depresia și anxietatea, cântăteața a fost martora unui atentat anul trecut, în timp ce ținea un concert în Manchester.

Apoi, fostul ei iubit, Mac Miller a murit - și cum asta n-ar fi fost dureros îndeajuns, fanii au început să dea vina pe ea pentru acest eveniment nefericit.

Grande era combinată cu Pete Davidson, însă toată presiunea socială și-a spus cuvântul, iar cei doi s-au despărțit.

Ariana

Toate aceste întâmplări o fac pe Ariana să lupte și să fie o persoană mai puternică și cred că putem învăța ceva din asta. Ea adună această suferință și o transformă în ceva creativ, cum ar fi cea mai recentă piesă pe care a lansat-o - "thank u, next".

Cred că fiecare dintre noi trebuie să treacă prin despărțiri și suferințe în propriul mod, însă e mișto atunci când te ridici de pe jos și reușești să-ți înveți lecția și să mergi mai departe - sau cel puțin să încerci.

Noua piesă semnată Grande nu este despre răzbunare și hate, ci despre toți foștii ei iubiți și cum le mulțumește, pe rând, pentru faptul că au făcut parte din viața ei:

  • rapper-ul Big Sean
  • fostul ei dansator, Ricky Alvarez
  • Pete Davidson
  • Malcolm James McCormick aka Mac Miller

Versurile sună cam așa:

"Thought I'd end up with Sean but he wasn't a match / Wrote some songs about Ricky now I listen and laugh / Even almost got married and for Pete, I'm so thankful / Wish I could say, 'Thank you' to Malcolm 'cause he was an angel."

Partea tare este că artista a confirmat pe Twitter că băieții au ascultat piesa înainte să fie lansată, iar asta înseamnă că a rămas în relații bune cu ei.

Ție cum ți se pare melodia?

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile