1/4 dintre adulții acestei lumi nu fac îndeajunsă mișcare

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
Tweet
Foto ilustrativ

Trăim într-un univers poluat pe care-l distrugem pe zi ce trece, fie că vrem, fie că nu - de la consumul excesiv de apă și până la plasticul de care abuzăm, mai ceva ca de pâinea caldă.

Stresul este un alt element distractiv care ne mai reduce niște ani de viață, dar cireașa de pe tort este că nu facem îndeajuns de multă mișcare - un nou studiu demonstrează că 1/4 dintre adulții acestei lumi sunt mult prea sedentari.

Ce înseamnă asta? Că 1.4 miliarde de adulți au șanse ridicate de a dezvolta boli de inimă. Cercetarea a fost realizată de Organizația Mondială a Sănătății, iar apoi a fost publicată în The Lancet Global Health.

Foto ilustrativ

Oamenii de știință au descoperit că 27.5% dintre oamenii de pe glob nu se încadrează în ghidul de activitate fizică dat de OMS, adică nu reușesc să facă între 75 de minute și 150 de minute de mișcare pe săptămână.

Există totuși o îmbunătățire față de 2001, atunci când procentul de oameni inactivi se ridica la 28.5%. Autorii studiului susțin cu tărie că rezultatele acestuia trebuie privite ca un semnal de alarmă, deoarece exercițiile reprezintă cea mai bună cale de a avea o sănătate mai bună, de a preveni bolile cronice și, implicit, de a trăi mai mult.

Foto ilustrativ

Datele studiului vin din urma a 358 de sondaje care au fost realizate între 2001 și 2016 - au fost implicați 1.9 milioane de oameni din 168 de țări.

Chiar dacă datele au fost mai accesibile pentru țările dezvoltate, decât pentru cele mai puțin dezvoltate, studiul a acoperit 96% din populația pământului.

Fiecare sondaj i-a întrebat pe participanți cât de multă mișcare fac în drumul spre muncă, la muncă, acasă, cât și în timpul liber.

Oamenii care stau în țări dezvoltate și industrializate fac mai puțină mișcare, deoarece au totul la îndemână, spre deosebire de cei care locuiesc în țări mai puțin favorizate. Autorii studiului sunt de părere că toți ar trebui să facem mai multă mișcare în aer liber.

Foto ilustrativ

Un alt rezultat descoperit în urma cercetării este că femeile fac mai puține exerciții decât bărbații. La nivel global, 25.5% dintre bărbați nu s-au încadrat în criteriile OMS, comparativ cu 31.5% dintre femei.

Autorii susțin ca fiecare țară în parte ar trebui să asigure cetățenilor condițiile pentru care aceștia să facă mișcare - multe dintre schimbări sunt descrise în Planul de Acțiune Global pentru Activitatea Fizică, lansat de OMS.

Concluzia e simplă - lumea în care trăim îți afectează sănătatea îndeajuns de mult, așă că ai putea să te miști mai des și mai bine, măcar să nu zici că n-ai încercat.

Foto ilustrativ

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile