5 moduri prin care îți poți face un PC de gaming fără investiții majore

Share
Tweet
shutterstock_200516597
shutterstock_200516597 Foto: Dejan Stanic Micko / Shutterstock

PC-urile de gaming pot fi destul de costisitoare, iar de multe ori cele mai noi jocuri vin la pachet cu specificații de sistem destul de pretențioase. Așa se întâmplă ca multe PC-uri destinate jocurilor să fie depășite în numai câțiva ani de noile apariții de pe piața de gaming.

Să investești într-un PC complet nou poate fi o variantă doar dacă ceea ce ai acasă este depășit din toate punctele de vedere. Altfel, există mai multe soluții prin care te poți bucura de cele mai noi jocuri fără să faci un efort mult prea mare din punct de vedere financiar.

5 moduri prin care îți poți face un PC de gaming fără investiții majore:

1. Fă-ți upgrade-uri punctuale

Avantajul unui PC de gaming este acela că poți să îi schimbi piesele, în loc să fii nevoit să îl înlocuiești cu totul. Odată la ceva timp, pe măsură ce apar piese și tehnologii noi, trebuie să investești și tu puțin pentru a fi la zi cu ele. În acest fel vei putea juca cele mai noi lansări, fără să îți schimbi întregul sistem de acasă.

2. O experiență de gaming mai bună

O experiență mai bună de gaming începe de obicei cu lucrurile cele mai simple. Iar aici vorbim, în primul rând, despre un mouse de gaming construit special pentru sensibilitate și precizie în timpul jocurilor, dar și despre o

tastatură de gaming, proiectată pentru confort, atunci când petreci ore în șir în fața monitorului. Lor li se adaugă și o pereche de căști, mai eficientă în fața unui sistem audio, atunci când nu vrei să faci gălăgie în toată casa atunci când te joci.

3. Importanța monitorului

Pentru că am ajuns la capitolul monitor, pune-ți o întrebare sinceră: chiar ai nevoie de un monitor 4K? Dacă răspunsul este da, atunci pe piață vei găsi o mulțime de modele extrem de atractive, dar care vor veni la pachet cu o notă de plată pe măsură. Dacă nu ții neapărat să investești într-un monitor 4K, dar vrei calitate, poți alege un monitor de 24 sau 27 de inch, de 1080p, care va fi mai mult decât suficient.

4. Procesorul

Modul în care îți alegi procesorul va determina și costul PC-ului tău de gaming. Aici poți merge pe două variante. Poți lua un APU, Accelerated Processing Unit, care funcționează atât ca procesor, cât și ca accelerator grafic, cu rezultate însă mai slabe, dar la un preț mai ușor de abordat, sau un CPU clasic, adică Central Processing Unit, alături de care să cumperi și o plagă grafică. Varianta a doua va livra și rezultate mai bune în experiența de joc, dar va costa și mai mult.

5. Capacitatea de stocare

Jocurile noi sunt ocupă foarte mult spațiu, astfel încât capacitatea de stocare a PC-ului este importantă. În această privință trebuie să alegi între harduri HDD sau SSD, în care cele din urmă sunt recunoscute pentru viteza lor excepțională de scriere și citire. Partea mai puțin avantajoasă în privința lor este prețul piperat, ceea ce înseamnă că deseori vei vedea laptopuri sau PC-uri cu numai 256GB SSD. Cum jumătate din spațiu va fi ocupat de sistemul de operare, nu vei mai rămâne cu mult spațiu pentru jocuri. HDD poate fi varianta mai ieftină și mai avantajoasă pentru tine, dacă nu vrei să investești atât de mult.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile