Ăștia-s bărbații din 2018 care tot încearcă să mă abordeze pe Facebook

Share
54
Tweet
Foto ilustrativ

În ultimul timp, Facebook a devenit una dintre cele mai plictisitoare rețele sociale, iar asta pentru că Instagram s-a transformat într-un teritoriu mai hipsterish decât era deja.

Sau din cauza scandalului Cambridge Analytica (după cum am scris aici sau aici), dar asta e altă poveste. Uneori, am impresia că oamenii confundă FB-ul cu Tinder-ul.

Știu că e mult mai simplu să comunicăm online decât face to face, dar pls stop. Și tocmai pentru că există mulți bărbați care se folosesc de Facebook să agațe, i-am pus pe categorii, să știi la ce să te aștepți când vei da de unul în lista ta de mess (și, trust me, vei da de unul).

Hei, hello, sal!

Agramatul

Nu este prieten cu cratima și nici cu virgula, dar folosește prescurtările de parcă viața lui ar depinde de asta. Ai crede că este rudă cu Dăncilă. De obicei, lucrează în locuri obscure precum „La buzunarul lu’ tata”, „Fabrica de fericire” sau „În sufletul tău”. Și să nu uităm că are „Școala vieții”. Tipologia cocalarului basic. El chiar crede că te va cuceri cu mesaje de genul „Frumoas-o“.

Stalkerul

Îți dă like la poze din 1900 toamna, de parcă ar fi ceva perfect normal. Mesajele lui sunt din gama „Locuiești în X loc?” sau „Te-am văzut pe stradă”. În general outsider, este timid când te întâlnește random într-un loc public. Speră să apreciezi că îți știe rudele de gradul trei, culoarea preferată sau faptul că este primul care-ți reacționează la postări. Not creepy at all.

Call me maybe?

Directul

Sau „Vreau să fii soția mea”. De obicei bătrân și dubios, este cel care îți spune din prima ce vrea de la tine și face planuri detaliate de viitor: doi copii, o casă în munți și eventual o fermă mică. Too cringe.

The Wave Master

Cel tăcut, care eventual îți mai reacționează la poveștile de pe Messenger. Nu știu clar ce vrea să transmită cu funcția extraordinară de Wave (un fel de poke next level). Poate vrea să meargă pe chestii simple și consideră că asta e de ajuns. Adică nu te-ai prins din ultimele trei wave-uri că te vrea?

Of, vtm!

Die hard

Cel care încă mai încearcă. Eventual te cunoaște din clasa a 9-a, dar tu habar n-aveai că exista pe atunci. Moto-ul lui în viață e „Speranța moare ultima”, dar probabil ți-ai dat deja seama, având în vedere că locuiește la tine-n Inbox de vreo doi ani și nu se oprește nici după al enșpe miilea seen.

Te sun și mâine?

Concluzia? E inutil să flirtezi pe Facebook, just don’t. Eu și un milion de alte tipe îți spunem asta. Ms.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile