Când Biserica dă comandă de pizza, lasă bacșiș de 7.000 lei

Share
35
Tweet
Foto: youtube.com

Nu, pizza nu a fost livrată de un lăutar.

Biserica New Life Covenant din Chicago (SUA) și-a dedicat întreaga lună februarie cinstirii oamenilor obișnuiți, adică făcându-le aleatoriu surprize plăcute ca și cum ar veni din partea lui Dumnezeu. Un moment uluitor din toată această inițiativă a avut loc pe 25 februarie, când pastorul Wilfredo De Jesús a comandat niște pizze la biserica din Parcul Humboldt.

Foto: facebook.com

Când a sosit cu mâncarea, Monique Hall a fost poftită pe scenă la pupitru. Pastorul a scos in buzunar 100$ și i-a oferit drept bacșiș, ca să le dea un exemplu credincioșilor prezenți. Apoi au urcat și alții pe scenă, au format o coadă și s-au apucat s-o plătească pe Monique din banii lor de buzunar. Suma totală strânsă e estimată a fi 1.800 $, echivalentul a 6.800 lei.

Foto: facebook.com

Gestul a lăsat-o mască pe femeie, încă dinainte să-și numere banii din mână: „Eram emoționată. Nu înțelegeam de ce atât de mulți oameni sprijineau o persoană care livreză pizza”, povestește ea.

Bacșișul incredibil a fost mai mult decât binevenit, Monique fiind o mamă singură: „Mă zbăteam financiar de ceva timp, fiind un părinte singur; e foarte greu să trăiești la limita subzistenței fără un tată în viața copiilor. Când au făcut asta, eram copleșită și șocată. M-am simțit așa iubită de către ei – nu puteam decât să plâng”.

Foto: facebook.com

Evident că toată treaba asta nu a fost 100% altruistă, ci a avut ca scop promovarea activității bisericii și propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca tot mai mulți oameni să li se alăture. „Aici, la Biserica New Life Covenant, fie că slujești într-o biserică sau nu, vrem să știi că ești binevenită. Îți vei aminti întotdeauna ziua asta în care ai fost aleasă de Dumnezeu. Ar fi putut fi oricare alt restaurant, oricare altă persoană, dar ai fost tu”, spune pastorul De Jesús.

Foto: facebook.com

De fapt, nu a fost aleasă de Dumnezeu, ci de dispecerul care i-a transmis comanda. Nici pizzeria nu a fost aleasă de Dumnezeu, ci de pastor. Totuși, lumea de prin comentarii bagă mâna-n foc că e ceva divin la mijloc. Cineva spune că e „un bacșiș pe care doar Dumnezeu i l-ar fi putut da. Mulțumesc, Iisus, că ai pus acest har uimitor în sufletul pastorului”.

Foto: facebook.com

„E UIMITOR și poate că unii oameni nu înțeleg ce se întâmplă aici, dar eu știu pur și simplu că DUMNEZEUL MEU E BUN TOT TIMPUL și El te poate binecuvânta în orice fel. El e Dumnezeu, stăpânul a tot!”. E bun și atunci când lasă copii nevinovați să moară?

Mă rog, fiecare trage ce concluzii vrea. Până la urmă, fapta în sine e una admirabilă, iar banii au ajuns la o familie monoparentală care chiar avea nevoie de sprijin. Mai mult decât atât, Monique Hall a refuzat să păstreze toți banii: „Am simțit că unii dintre colegii mei de muncă erau la fel ca mine, în aceeași situație. Așa că era corect să le dau și lor, din moment ce mie mi s-a dat”. Un gest foarte, foarte frumos din partea ei.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile