Cum să nu-ți iei țeapă la piață atunci când alegi un pepene

Share
99
Tweet
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ Foto: Unsplash.com/Caju Gomes

Nu, nu trebuie să-i faci dop. Pe lângă faptul că i se scurge zeama-n pungă dacă faci asta, pur și simplu nu e necesar. Poți să ochești un pepene roșu bun judecându-l doar după coajă.

Când mergi la piață hotărât să pleci de-acolo cu cel mai bun pepene roșu din care a gustat omenirea vreodată, cel mai important e să ignori strigătele: „Hai, șefu', cel mai dulce! Pă-ncercate! Facem și dop!”. Prefă-te doar că-l asculți și dă din cap în timp ce recapitulezi mintal adevăratele indicii pe care trebuie să le ai în vedere. Hai să vedem care sunt.

Foto: pixnio.com

Cel mai relevant indicator e tocmai pe fundul pepenelui. Uneori pe lateral, dar în general la fund, opus codiței. Acolo rămâne o pată mare în locul unde a stat pepenele în pământ, așa-numitul punct de coacere. Pepenii cruzi au pata respectivă albicioasă, verde-deschis sau chiar n-o au deloc. Cu cât e mai galben punctul de coacere, cu atât mai bine. Dacă găsești vreunul cu pată portocalie, ăla deja merită pus în vitrină.

Foto: imgur.com/ThisTimeLastYear

Încă o chestie legată de culoare: codița trebuie să fie închisă la culoare și uscată. Probabil c-ai citit pe multe site-uri că cel mai bun pepene e ăla cu coada verde. E fix pe dos. Codița verde îți spune că pepenele a fost cules prea devreme și că-i crud, în vreme ce codița maro-închis și uscată e dovada unui fruct copt.

Foto: imgur.com/ThisTimeLastYear

Uită-te după pepeni cât mai simetrici, cât mai uniformi. Umflăturile sau alte diformități pot însemna că nu a fost udat cum trebuie sau că Soarele nu l-a încins peste tot. Rezultatul e un pepene cu părți coapte și părți numai bune de aruncat la gunoi.

Foto: maxpixel.net

Vezi că la capitolul „diformități” NU intră cicatricile. Paradoxal, chiar vrei ca pepenele tău să arate de parcă a fost biciuit cu bestialitate. Caută-i pe coajă niște urme maronii în formă de pânză de păianjen și niște bulinuțe de aceeași culoare, presărate prin aceeași zonă. Pe-acolo au mișunat albinele câtă vreme fructul creștea, ca să polenizeze florile. Cu cât s-au ocupat mai mult de ele, cu atât mai dulce e pepenele.

Foto: imgur.com/ThisTimeLastYear

Dacă tot am vorbit despre forma fructului, ai două variante: pepene alungit sau pepene rotund. Primul e mai zemos, iar al doilea e mai dulce. Depinde acum ce contează mai mult pentru tine, dar presupun că gustul.

Foto: imgur.com/ThisTimeLastYear

După ce l-ai studiat pe toate părțile, e timpul să-l iei în brațe. Trebuie să fie mai greu decât pare – asta înseamnă că-i plin de apă, deci suculent. Ca să-ți dai seama dacă e sau nu greu, ridică și alți pepeni cam de aceeași mărime, să ai termen de comparație. Alege-l pe ăla care te cocoșează cel mai mult.

Foto: imgur.com/ThisTimeLastYear

Te-ai lămurit? Sper să te-ajute sfaturile astea și să ți le amintești data viitoare când ajungi la piață. Dacă uiți ceva, ai smartphone-ul în buzunar și poți reveni oricând aici. Bon Appétit!

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile