De ce Regina Angliei e mega cool la 91 de ani - lucruri pe care probabil nu le știai despre ea

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
167
Tweet
Foto: Facebook/British Monarchy

Regina Angliei a ajuns la vârsta de 91 de ani. Elisabeta a II-a se detașează lejer de noi, "muritorii de rând", pentru că "you know, she's the fuckin' queen", însă tocmai asta îi face viața una ieșită din comun. Nici nu mă așteptam altfel.

Dacă ești curios să afli ce o face pe Regină atât de populară și interesantă (pe lângă, dooh, funcția pe care o are), te invit să citești rândurile de mai jos.

Foto: Facebook/British Monarchy

În primul rând, Elisabeta a II-a are două zile de naștere (de ce nu?) - una reală, pe 21 aprilie, și una oficială pe care o serbează într-o sâmbătă din luna iunie, atunci când vremea e bună. Ea s-a născut la ora 2.40 am, în 1926.

Părinții ei, Ducele și Ducesa de York au devenit în scurt timp Regele George al VI-lea și Regina Elisabeta (Regina Mamă), iar viața ei nu a mai fost niciodată la fel.

Foto: Facebook/British Monarchy

În 1952, la data de 6 februarie, Elisabeta a II-a a urcat pe tron (moment urmărit de peste 20 de milioane de oameni din UK) și nu l-a părăsit nici în prezent. Ea este cel mai longeviv monarh din lume și are cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii (a depășit-o pe Regina Victoria pe 9 septembrie, 2015).

A serbat Jubileele de Argint (1977), de Aur (2002) și de Diamant (2012) și a domnit mai mult decât cei patru precursori ai ei la un loc (Eduard al VII-lea, George al V-lea, Eduard al VIII-lea și George al VI-lea).

Foto: Facebook/British Monarchy

În timpul domniei sale, ea a prins 13 prim-miniștri în Anglia, 6 Papi Romano-Catolici și 13 președinți în America. A vizitat 117 țări și a stat să fie pozată pentru peste 130 de portrete oficiale, primul dintre ele fiind pe când avea doar 7 ani, în 1933.

Regina deține sturionii, balenele și delfinii (considerați pești regali) din apele britanice, este pasionată de călărit și se îmbracă super colorat pentru a putea fi văzută ușor.

E de la sine înțeles că Regina a făcut o groază de lucruri și că nu prea a avut timp să se plictisească sau să piardă timpul uitându-se pe pereți.

O viață plină, cum s-ar zice, and still going strong:

Foto: Facebook/British Monarchy
Foto: Facebook/British Monarchy

- Regina vorbește fluent franceză. În vizitele de stat sau când ține întruniri speciale la Palat, ea folosește des această limbă și nu are nevoie de translator.

- Majestatea Sa a dat primul email în 1976, dintr-o bază militară, iar primul tweet (deși a intrat pe Twitter în iulie, 2009) l-a dat în 2014, de la London Science Museum. A fost o excepție, evident, deoarece niciunul dintre membrii familiei regale nu postează pe Twitter. Update-urile sunt făcute de echipe speciale de la Buckingham Palace.

Același lucru se întâmplă și cu Facebook-ul - Regina e pe FB din noiembrie, 2010. Pagina se numește British Monarchy și prezintă știri, poze, clipuri și discursuri despre familia regală. Fun fact-ul este ca nu poți să-i dai poke.

Foto: Facebook/British Monarchy

- Este singura persoană din UK care are voie să conducă fără permis și care NU are unul. Regina e foarte confortabilă la volan și a învățat să conducă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când a mers cu un camion de prim-ajutor pentru Women's Auxillary Territorial Service. Și fiica lui Winston Churchill a făcut parte din acest grup.

În acele vremuri, Regina obișnuia să meșterească la mașini și se presupune că este singurul monarh din Marea Britanie care știe să schimbe o roată sau o bujie.

În aceeași categorie întră și faptul că Regina nu are și nu are nevoie de pașaport.

- Are o mare pasiune pentru câinii de rasă Corgi și primul cățel din această rasă (pe nume Susan) l-a primit când avea doar 18 ani. În timpul domniei sale, ea a avut peste 30 de câini Corgi, mare parte descendenți din Susan. În prezent, Regina îi are pe Emma, Linnet, Monty, Holly și Willow.

Foto: Facebook/British Monarchy
Foto: Facebook/British Monarchy

- Regina are o căsnicie de 69 de ani cu Prințul Philip (se ține bine și el, încă) și este primul monarh britanic care și-a celebrat Nunta de Diamant. S-au căsătorit pe 20 noiembrie, 1947, la Westminster Abbey. De atunci și până acum, cei doi au trimis peste 37.000 de felicitări de Crăciun.

- Căsnicia nu e lucru ușor, iar în 1954, în timpul unei vizite în Australia, Regina a fost văzută în timp ce se certa crunt cu Prințul Philip. Zvonurile spun că Philip ar fi vrut să plece, însă Elisabeta a aruncat cu o pereche de teniși și o rachetă de tenis după el. Țipa la el să nu mai alerge și i-a ordinat să vină înapoi.

Foto: Facebook/British Monarchy
Foto: Facebook/British Monarchy

- Coroana Imperială de Stat a Reginei este făcută din 2,868 de diamante. Regina are o colecție impresionantă de bijuterii, atât moștenite, cât și primite, iar aici includem și cel mai mare diamant roz din lume.

- Elisabeta a II-a are și propriul ei bancomat, instalat la subsolul Palatului Buckingham. Acesta este asigurat de Coutts, una dintre cele mai prestigioase și exclusiviste bănci din Marea Britanie.

- Tot la capitolul "ce mai are Regina și noi nu" - ea deține propriul poet, funcție pe care o primește doar cel (sau cea) a cărui (cărei) muncă este de "importanță națională." Când acest rol a fost creat, cel ales primea 200 de lire pe an + un butoi de vin alb. În prezent, poetul laureat primește un butoi de Sherry.

Carol Ann Duffy este cea care deține această funcție până în 2019.

Foto: Facebook/British Monarchy

- Nu trebuie să plătească taxe, deși face acest lucru voluntar din 1992. Nu poate fi arestată vreodată, este complet imună la acest lucru, și nu este obligată să se supună Liberului Acces la Informații.

- În 1986 a devenit primul monarh britanic care a vizitat China. Istorie s-a facut și înainte de '86, mai exact în 82', atunci când Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Marea Britanie. A fost primul Papă care a făcut asta în ultimii 450 de ani, iar Elisabeta, Șefa Bisericii Anglicane, l-a primit la Buckingham.

- Tot la Buckingham, Regina a cunoscut pe primul om care a ajuns în spațiu, Yuri Gagarin, pe prima femeie care a ajuns în spațiu, Valentina Tereshkova, pe primii oameni care au fost pe lună Neil Armstrong și Edwin "Buzz" Aldrin, dar și pe colegul lor de la Apollo 11, Michael Collins.

Foto: Facebook/British Monarchy

- Elisabeta a II-a este primul membru al Familiei Regale care a primit un disc de aur din partea industriei muzicale. În prima săptămână de la lansare, CD-ul "Party at the Palace" s-a vândut în peste 100.000 de copii.

- Reginei îi place băuturica și n-o zic eu, ci verișoara ei, Margaret Rhodes. Înainte de prânz, Regina bea un gin și niște Dubonnet (un aperitiv pe bază de vin) cu o felie de lămâie și multă gheață. În timpul prânzului, ea bea un dry Martini, iar pe final de zi se răsfață cu un pahar de șampanie.

- William și Harry, nepoții ei, au povestit cum în timpul unei cine de Crăciun, Regina s-a isterizat atunci când mama ei de 100 de ani l-a imitat pe Ali G la masă, după ce l-a văzut la TV. Lol.

Foto: Facebook/British Monarchy

- Regina a găzduit primul eveniment dedicat femeilor de la Buckingham - "Women of Achievement", în martie 2004.

- Regina poate numi Lorzi și are Cavaleri (deși nu-s aia din filme). Cavelerii sunt numiți personal de ea și pot deveni doar cei care au avut o contribuție semnificativă la societatea britanică, în orice domeniu. Cavalerii sunt propuși de miniștri și în fiecare an ei îi prezintă o listă din care să aleagă.

- Elisabeta a II-a a primit foarte multe cadouri neobișnuite, dar și o varietate de animale. Cele mai pretențioase dintre ele - jaguari, 2 leneși din Brazilia și 2 castori negri din Canada - au fost date în grija Grădinii Zoologice din Londra. Ea a mai primit, de-a lungul vieții, ananas, oua, o cutie de carapace de melci, o pădure de arțari sau 7 kilograme de creveți.

Foto: Facebook/British Monarchy
Foto: Facebook/British Monarchy

- 1992 a fost un an nefericit pentru Regină - un incendiu a avut loc la Castelul Windson, și căsătoriile celor 3 copii ai săi - Prințul Charles, Prințul Andrew și Prințesa Anne - s-au destrămat.

- Regina a dat un mesaj de Crăciun în fiecare an de când a urcat pe tron, mai puțin în 1969, atunci când a fost dat pe post documentarul "Royal Family". Filmul a urmărit-o pe Regină și a oferit audienței o privire în viața ei privată. La acea vreme, a fost urmărit de 3/4 din populația lumii.

Foto: Facebook/British Monarchy

Meniul Reginei merită un loc special - de două ori pe săptămână, șeful bucătarilor de la Palat, Mark Flanagan, îi oferă Reginei sugestii de preparate pe care ea trebuie doar să le bifeze sau să le taie.

În fiecare zi, Regina își începe ziua cu biscuți și ceai (Earl Grey, fără zahăr sau lapte) pe care-l bea în cești de porțelan. Apoi ia micul dejun, bazat pe cereale și fructe. Uneori, face o nebunie și alege pâine prăjită cu marmeladă sau chiar ouă bătute cu somon afumat și trufe.

La prânz nu mănâncă nimic extravagant - de cele mai multe ori alege pește și legume sau pui cu salată. Are o regulă foarte clară atunci când mănâncă singură - fără cartofi, orez sau paste.

Foto: Facebook/British Monarchy

În fiecare după-amiază, fără discuție, își bea ceaiul. Licoarea vine însoțită de sandvișuri pe bază de castraveți, somon afumat, ouă și maioneză, sau șuncă și muștar - crusta de la pâine este îndepărtată.

Alături de astea, nu lipsesc nici "jam pannies" - mini-sandvișuri, tăiate în forma unui Penny englezesc și umplute cu gem de zmeură.

De la acest ceai-minune nu lipsesc nici biscuiții integrali, prăjiturelele ei preferate cu miere și pișcoturi, fructele sau tortul de ciocolată (Regina iubește ciocolata de orice tip) cu biscuiți.

Cina e pe bază de vită, vânat, fazan sau somon; toate ingredientele provin de la fermele din Sandringham sau Balmoral. Desertul e pe bază de căpșuni sau piersici albe și dulci de la serele aflate la Castelul Windsor.

Foto: Facebook/British Monarchy

Titlul complet al Reginei este - Elizabeth the Second, by the Grace of God, of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland, and of her other Realms and Territories Queen, Head of the Commonwealth, Defender of the Faith - însă micuțul Prinț George o alintă "Gan Gan".

Aw! Regina e pretty badass, ce sa mai.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile