Specialiştii ne sfătuiesc să ne dăm cu parfum în zona buricului

Share
56
Tweet
buric Foto: huffingtonpost.com

Toţi avem câteva zone cheie în care aplicăm parfumul.

Însă de cele mai multe ori se întâmplă ca mirosul acestuia să nu persiste destul de mult. Ce ai spune dacă data viitoare te-ai da cu parfum pe buric?

Da, ai citit bine. Potrivit experţilor, gâtul şi încheieturile mâinilor nu sunt singurele zone în care ar trebui să ne parfumăm. Aceştia susţin să încercăm să aplicăm parfum şi în zona buricului, pentru a beneficia de aroma lui mai mult timp.

Mai exact, pentru a persista, parfumul trebuie aplicat pe zonele puternic vascularizate. Iar buricul este o zonă mai caldă a corpului.

“Orice zonă a corpului care emite caldură va spori mirosul parfumului, iar buricul este zona ideală în acest sens”, a explicat Steven Claisse, perfumeur senior la compania de parfumuri Takasago.

Şi dacă tot te mai încearcă o urmă de îndoială, îţi spun că şi vedetele de la Hollywood recurg la acest gest.

Tot mai multe staruri se dau cu parfum în zona buricului şi sustin că acesta este secretul pentru ca mirosul să persiste mai mult de 12 ore.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile