Diesel îți spune adevărul despre operațiile estetice într-o campanie senzațională

Share
16
Tweet
GoWithTheFlaw Foto: Diesel / YouTube

Într-o societate în care toată lumea este în căutarea perfecțiunii, Diesel militează pentru schimbarea standardelor de frumusețe.

#GoWithTheFlaw este sloganul noii campanii Diesel. În timp ce frumusețea falsă câștigă tot mai mult teren, Diesel vine cu o publicitate dezarmantă în ceea ce privește operațiile estetice.

E timpul să începi să fii mândru de defectele tale fizice, sa-ți porți cu mândrie kilogramele în plus, nasul proeminent sau micile imperfecțiuni care îți conturează farmecul personal.

Crezi că nu ești suficient de frumos? Frumusețea se învață, prietene. Și, în plus, frumusețea din interior este cea care contează cu adevărat.

Protagoniștii clipului simt pe pielea lor că salvatoarea chirurgie estetică este o soluție pe jumătate falsă. Un băiat și o fată, ambii adolescenți, au decis să-și îmbunătățească aspectul apelând la chirurgia estetică. Aceștia realizează că operațiile estetice sunt doar niște minciuni ambalate frumos, iar adevărul iese la lumină într-un mod neașteptat.

Trebuie să vezi clipul și sunt sigură că o să-ți tragi propriile concluzii despre frumusețea care ni se arată atât la tv, cât și în reviste.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile