După ce și-a bătut joc de elevi, Ministerul Educației face dreptate pe banii noștri

Share
Tweet
Valentin Popa, Ministrul Educației Foto: Screenshot YouTube | youtu.be/NTvqg5iHw-k

Ministerul Educației a hotărât până la urmă să retragă manualele de geografie paralele cu realitatea, destinate elevilor de clasa a VI-a, și să le retipărească. Pe banii contribuabililor, evident.

Pentru că Liviu Pop, fostul Ministru al Educației, a ținut morțiș anul trecut să înființeze o editură unică în subordinea Ministerului, ne confruntăm acum cu o situație penibilă și revoltătoare. Pregătindu-se pentru noul an școlar, Editura Didactică și Pedagogică a printat sute de mii de manuale de geografie cu hărți etichetate prost, țări uitate complet și multe alte greșeli absolut penibile. Elevii de clasa a VI-a urmau să afle că Marea Roșie și Marea Moartă sunt una și aceeași, că Drobeta-Turnu Severin a fost redenumită Turnu Măgurele și că Sudanul de Sud nu există de fapt. Iar ăsta-i doar vârful aisbergului.

Inițial, reprezentanții editurii anunțaseră oficial că nu vor retipări manualele greșite, că deja au scos 148.000 și e suficient să lanseze o variantă digitală corectă. Cu alte cuvinte, lasă-i pe elevi să identifice singuri greșelile, ca la un test absurd.

Până la urmă, Ministerul Educației a intervenit și a promis că totul va fi rectificat. Ghici cine va suporta consecințele pentru incompetența și miserupismul lor! Răspuns corect: noi! Fiind subvenționată de la bugetul de stat, Editura Didactică și Pedagogică face absolut totul pe bani publici. Pe banii noștri, pe care statul îi strânge din taxe și impozite ca să-și bată joc de ei – implicit, să-și bată joc de noi.

Dacă Pop a fi ascultat anul trecut de Curtea Constituțională, care i-a spus că înființarea editurii unice e neconstituțională, și de toate avertismentele cu privire la încălcarea legii concurenței, nu am fi fost acum în situația asta. Editura responsabilă pentru aberațiile tipărite ar fi suportat toate cheltuielile, iar pe viitor nu ar mai fi fost luată în calcul. Așa, Editura Didactică și Pedagogică poate să scrie ce vrea prin manuale, că nu pățește nimic și va continua să se ocupe de publicarea tuturor cărților școlare pe viitor.

Foto: hotnews.ro

Ar fi cazul să se anunțe urgent niște demisii. Fie pe la editură, fie prin Minister. De preferat, în ambele. Cineva trebuie tras la răspundere pentru prostia ăstora, altcineva decât noi.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile