Ilustrațiile astea îți arată tot ce-i greșit și rău în societatea noastră

Ana Tepșanu

Nonprincess
Share
23
Tweet
Foto: Al Margen

Ar fi idealist să credem că lumea în care locuim a fost vreodată perfectă, însă prezentul pare să întreacă orice așteptări - devenim pe zi ce trece sclavii rețelelor sociale și ne pierdem conștient propriile opinii în marea de păreri ale celor din jur.

Astea ar fi doar câteva dintre problemele societății noastre - nevoie de validare, minciunile politicienilor, pierderea identității sau chiar a umanității pot completa fără problema lista de aspecte negative.

Există și miere pe pământ, lucruri pozitive și frumoase, dar dacă cele stringente și apăsătoare, cele care parcă prevestesc un viitor sumbru, nu sunt analizate, conștientizate și dezbătute, nu știu dacă mai contează.

Artistul spaniol Al Margen a creat o serie de ilustrații menite să te distrugă psihic, să-ți pună mintea la încercare și să te facă să analizezi mai bine viața pe care o duci.

Așa cum spune chiar el în descrierea paginii de Facebook pe care o are, desenele de mai jos s-au născut pur și simplu, fără o nevoie de a fi văzute sau plăcute. Au fost născute din impuls și menite să enerveze, mai ales că arată imperfectul.

Arta este subiectivă, însă poate schimba ceva, chiar dacă puțin câte puțin și în timp, de-a lungul anilor.

Ilustrațiile lui Al Margen nu sunt deloc pozitive, ba chiar depresive și negative, însă scopul acestora nu este doar de a evidenția lipsuri și tragedii, ci poate de a trage un semnal de alarmă.

Îți place cum arăți? Îți place cine ai devenit? Îți place modul în care îți duci viața?

Gândește-te bine!

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile