În orașul ăsta n-ai voie să aprinzi decât artificii silențioase, dintr-un motiv care-ți redă încrederea în umanitate

Share
Tweet
Foto ilustrativ Foto: pixabay

N-or avea același farmec ca cele clasice, dar sănătatea e mai importantă decât spectacolul.

Autoritățile din Collecchio, provincia italiană Parma, au adoptat în 2015 o lege care interzice folosirea oricărui alt fel de artificii în afara celor silențioase. Sunt identice vizual, doar că fac mult mai puțină gălăgie. Decizia a fost luată spre binele animalelor din împrejurimi, care o iau razna din cauza zgomotului asurzitor de Anul Nou sau de fiecare dată când organizatorii unui eveniment hotărăsc să „aprindă” cerul.

Dacă ai animal de companie, știi prea bine despre ce vorbesc. Animalele au auzul infinit mai fin decât al nostru, deci e de înțeles că bubuiturile puternice ale artificiilor sunt un șoc pentru ele. Devin confuze, încep să se izbească violent de pereți și de uși, fug oriunde apucă și de multe ori ajung sub roțile mașinilor din cauza asta.

Dar efectele negative se pot întinde și pe termen mediu, chiar lung. Patrupezii pot ajunge să sufere de tulburări cardiace, dureri de cap, anxietate sau chiar fobie de zgomote puternice. Artificiile îi dau peste cap complet și le periclitează viața, așa că legea italiană a fost o veste excelentă pentru iubitorii de animale.

În România nu există vreo hotărâre oficială în sensul ăsta și nici nu mă aștept ca politicenilor noștri să le pese brusc de sănătatea animalelor. Singura prevedere notabilă a Legii 126/1995 e interdicția folosirii articolelor pirotehnice de divertisment de către altcineva în afara persoanelor autorizate. Tu, ca simplu petrecăreț, n-ai voie să aprinzi decât mini-artificii gen jerbe cu scântei, care produc zgomot neglijabil.

Nu le aprinzi tu - le aprind pirotehniștii autorizați, iar rezultatul e același. Cerul pur și simplu explodează de Anul Nou sau în timpul nunților extravagante, iar zgomotul poate fi deranjant chiar și pentru oamenii care stau prea aproape de explozia de culoare. Să nu mai zic de copiii mici. E spectaculos, nu zic că nu, dar și cu volumul redus ar arăta la fel de bine. Asta dacă ne pasă vreun pic de sănătatea animalelor.

Ce zici, ar fi cazul să se implementeze o lege de-asta și la noi?

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile